DESCHIDE.MD: Gruparea criminală „Șor” continuă recrutarea cetățenilor în scopuri subversive (Foto, Video)
-
26 Septembrie 16:16
Gruparea criminală „Șor” continuă campania de recrutare a cetățenilor în calitate de voluntari în organizația „Evrazia”. În acest sens, pe platforma Telegram au fost create mai multe grupe, unde oamenii sunt ademeniți cu bani, pentru a deveni „voluntar” în cadrul organizației create de oamenii condamnatului fugar Ilan Șor, transmite Deschide.MD.
Un asemenea caz s-a produs zilele trecute în raionul Sângerei, unde zeci de persoane au fost recrutate, fiind obligate să ofere copiile buletinelor de identitate și să confirme identitatea prin expedierea unui video-selfie de 5-10 secunde. Pentru a beneficia de bani, cei recrutați urmează să invite în grup alte cinci persoane. În grup se discută diverse subiecte politice, inclusiv se organizează concursuri. Printre cele mai recente este un concurs pentru cele mai „bune” glume despre președintele Republicii Moldova, Maia Sandu (de fapt, o campanie de denigrare), iar câștigătorii vor primi un telefon mobil, scrie sursa citată.
Totuși, unii dintre cei ademeniți au refuzat să facă parte din grupul respectiv, menționând că le este frică de faptul că cei care au colectat datele personale le vor folosi pentru a lua credite sau pentru a comite alte infracțiuni.
Deschide.MD mai scrie că organizația necomercială „Evrazia” a fost fondată la Moscova în aprilie 2024 de o fostă contabilă a partidului lichidat „Șor”, Nelli Parutenko.
Acum o lună, poliția a anunțat percheziții la așa-numiții „voluntari ai lui Șor”. Aceștia sunt vizați într-o cauză penală pornită pentru finanțarea ilegală a partidelor politice, a grupurilor de inițiativă și a concurenților electorali, săvârșită în proporții mari, dar și pentru spălare de bani, săvârșită de un grup criminal organizat în proporții deosebit de mari.