Deputații Ulanov, Nesterovschi și Lozovan au rămas fără salarii și indemnizații din partea statului

  • 02 Mai 12:37
Deputații Ulanov, Nesterovschi și Lozovan au rămas fără salarii și indemnizații din partea statului

Achitarea drepturilor salariale, indemnizațiilor și compensațiilor deputaților Denis Ulanov, Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan au fost suspendate din cauza absențelor nemotivate, potrivit unui comunicat de presă al Legislativului.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a semnat o dispoziție care prevede că plățile către Denis Ulanov vor fi reluate când deputatul va participa la ședințele plenare sau ale comisiei permanente din care face parte.

Potrivit Parlamentului, în luna aprilie, deputatul Denis Ulanov nu a participat nici la ședințele plenare, nici la ședințele Comisiei drepturile omului și relații interetnice. Totodată, pentru absențele nemotivate înregistrate în luna martie, deputatul a fost sancționat cu reținerea a 75 % din salariu și indemnizația lunară pentru transport.

Totodată, din luna martie a fost suspendată achitarea drepturilor salariale, indemnizațiilor și compensațiilor deputaților Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a semnat o dispoziție care prevede acest lucru, având la bază absența fără motiv întemeiat de la ședințele Parlamentului și ale comisiilor permanente din care fac parte și sentințele de judecată pe numele celor doi deputați.

Anterior, a fost suspendată achitarea plăților și pentru deputata Marina Tauber din cauza absențelor nemotivate de la ședințele plenare și de la cele ale comisiilor permanente.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
18,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:81 %
Vint:7,2 m/s
Sat
11
Sun
11
Mon
11
Tue
10
Wed
9
Arhivă Radio Chișinău