Deputați PAS cer publicarea raportului Kroll 2

  • 29 Martie 2019 15:12
Deputați PAS cer publicarea raportului Kroll 2

Un grup de deputați din partea fracțiunii parlamentare PAS, Blocul ACUM a înaintat un demers către Banca Națională, cerând să fie publicat raportul Kroll-2. „Publicarea raportului Kroll-2 trebuie să fie și în interesul politicienilor de la guvernare”, a scris pe o rețea de socializare, deputatul Dumitru Alaiba, citat de IPN.

Parlamentarul subliniază că „suntem în al cincilea an de la furtul miliardului, iar autoritățile actuale au demonstrat prin fapte că nu doresc o investigare veritabilă a crimelor financiare. Nu doresc să-i pedepsească pe cei vinovați și nu doresc să recupereze banii furați”. „În schimb, mint, sabotează, dezinformează, manipulează, denaturează, ascund informația”, a scris deputatul.

Dumitru Alaiba amintește că raportul Kroll 1 a fost publicat de către Andrian Candu pe blog după proteste masive. „Noi am demonstrat nu o singură dată că știm să cerem și să obținem. O să obținem și Raportul Kroll 2”, a mai scris deputatul.

Dumitru Alaiba afirmă că „publicarea raportului Kroll 2 nu e doar de dragul informării populației. Este și un pas în obținerea sancțiunilor internaționale contra demnitarilor ce au participat în această crimă”. Totodată, „este o chestiune de principiu, să fie clarificat absolut tot și să fie pedepsiți cei vinovați”. „Doar așa pot fi prevenite alte acte de corupție, și mai devastatoare, pe viitor”, susține deputatul.

Printre semnatarii documentului sunt Dumitru Alaiba, Vladimir Bolea, Igor Grosu, Radu Marian, Liliana Nicolaescu-Onofrei și Dan Perciun.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
17,18
Câțiva nori
Umiditate:79 %
Vint:1,54 m/s
Mon
16
Tue
17
Wed
18
Thu
19
Fri
19
Arhivă Radio Chișinău