Marina Tauber și Reghina Apostolova au fost scoase de sub urmărirea penală în dosarul referitor la frauda bancară
-
02 Octombrie 2020 17:55
Deputatele Partidului Șor, Marina Tauber și Reghina Apostolova, au fost scoase de sub urmărirea penală în dosarul referitor la frauda bancară, anunță Procuratura Anticorupție. Ele erau cercetate în calitate de acționare ale Unibank, la fel ca și fostul președinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi, ce a fost scos de sub urmărire de procurori acum o lună.
Procuratura Anticorupție informează că a ajuns la concluzia că faptele deputatelor respective nu întrunesc elementele infracțiunilor imputate, după ce a fost studiat minuțios probatoriul. Astfel, nu s-a găsit ”elementul obligatoriu al infracțiunilor, și anume intenția directă la realizarea scopului infracțional urmărit de grupul criminal organizat la obținerea unui folos material”, după cum se arată în comunicatul procuraturii.
Acum un an, Procurorul General interimar a solicitat în Parlament ridicarea imunității celor două deputate, acestea fiind private de libertate. Ele au fost învinuite de comiterea escrocheriei în proporții deosebit de mari și spălare de bani în interesul unui grup criminal organizat.