Deputat PAS: Taxa aeroportuară de 9 euro, plătită de pasagerii care pleacă de pe Aeroportul Internațional Chișinău, va fi anulată

  • 28 Martie 2023 11:42
Deputat PAS: Taxa aeroportuară de 9 euro, plătită de pasagerii care pleacă de pe Aeroportul Internațional Chișinău, va fi anulată

Taxa aeroportuară de 9 euro, plătită de pasagerii care pleacă de pe Aeroportul Internațional Chișinău, va fi anulată. A declarat deputatul PAS, Vasile Grădinaru, în cadrul emisiunii „NEconfidențial” de la Radio Chișinău.

„Mai mult ca atât, vor fi anulate și alte costuri nejustificate, pentru că tocmai aceste taxe au descurajat companiile europene să vină în Republica Moldova, vorbim în special de companiile low-cost. Vom crea toate oportunitățile ca tarifele și cheltuielile să fie cât mai joase, așa încât să putem avea companii low-cost în Republica Moldova”, a precizat Vasile Grădinaru.

Anterior, fostul ministru al Finanțelor, Dumitru Budeanschi, din Guvernul Gavrilița, care a prezentat în Parlament proiectul politicii bugetare fiscale, a recunoscut că această taxă ar trebui eliminată, dar numai după un audit la aeroport.

Atunci când a fost introdusă această taxă, membrii PAS, care se aflau în opoziție, au critica-o, pe motiv că ar fi una abuzivă.

Amintim că astăzi, 28 martie, Aeroportul Internațional Chișinău a trecut oficial în gestiunea statului și este administrat de către întreprinderea de stat „Aeroportul Internațional Chișinău”.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri * Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie ușoară
Umiditate:99 %
Vint:5,14 m/s
Sun
8
Mon
8
Tue
6
Wed
4
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău