Denunțarea a altor cinci acorduri semnate pe platforma CSI, aprobată de Executiv

  • 02 August 2023 12:07
Denunțarea a altor cinci acorduri semnate pe platforma CSI, aprobată de Executiv

Guvernul a aprobat în cadrul ședinței de azi, 2 august, denunțarea altor cinci acorduri semnate pe platforma Comunității Statelor Independente (CSI). Este vorba despre Acordul cu privire la coordonarea relațiilor dintre statele CSI în domeniul electroenergeticii. Alte acorduri în domeniul energetic, denunțarea cărora a fost avizată de Executiv, se referă la asigurarea funcționării în paralel a sistemelor electroenergetice ale țărilor membre ale CSI, tranzitul de energie și putere electrică a țărilor membre și stabilirea timpului unic pentru ridicarea indicilor de pe dispozitivele de evidență a energiei electrice, transportate prin linii interstatale de transmisiune electrică în statele-membre ale CSI, transmite Radio Chișinău.

Totodată, Executivul a aprobat denunțarea Acordului privind colaborarea în domeniul asigurării unității măsurării timpului și frecvenței.

Reprezentanții Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării au precizat că participarea Republicii Moldova la aceste acorduri nu este actuală, odată cu racordarea, la 16 martie 2022, a sistemului național de electricitate la Sistemul de Energie Continental European ENTSO-E, iar țara face deja parte din Organizația Europeană de Cooperare în Metrologie Legală (WELMEC) și Asociația Europeană a Institutelor Naționale de Metrologie (EURAMET).

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
4,24
Cer senin
Umiditate:87 %
Vint:1,54 m/s
Sat
15
Sun
13
Mon
12
Tue
13
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău