Democrații de la Chișinău nu vor ține cont de opinia Comisiei de la Veneția (Revista presei)

  • 07 Iunie 2017 09:28
Democrații de la Chișinău nu vor ține cont de opinia Comisiei de la Veneția  (Revista presei)

Revista presei din 7 iunie

Experții Comisiei de la Veneția consideră „inoportună” modificarea sistemului electoral din Moldova, titrează Adevărul, preluând  o știre a agenției de presă Reuters, care scrie că ar fi intrat în posesia unui document, în care se arată că trecerea la sistemul de alegeri mixt (50 de deputați aleși pe circumscripții uninominale și 51 pe liste de partid) trezește mai multe îngrijorări. Printre acestea se numără riscul de a forma un Parlament vulnerabil, influențat de interese de business, iar Comisia Electorală Centrală ar putea fi influențată politic pe durata implementării reformei respective.

Democrații de la Chișinău nu vor ține cont de opinia Comisiei de la Veneția privind proiectul de modificare a Codului electoral, scrie portalul MoldNova. Spicherul Andrian Candu a declarat că nu este de acord cu aceste concluzii, precizând că democrații vor conlucra cu experții la recomandările tehnice, „dar să nu se intervină în ceea ce considerăm noi că este alegerea suverană a statului”.

Moldovenii, somați din nou, de proprii guvernanți, să finanțeze regimul separatist de la Tiraspol – titrează Report.md. SA „Energocom” a confirmat marți că, începând de luni, 5 iunie, cumpără energie electrică de la Centrala electrică de la Cuciurgan, subordonată regimului separatist de la Tiraspol, după ce în luna martie anunța că renunță la energia electrică livrată de peste Nistru în favoarea unui furnizor de energie din Ucraina. Potrivit experților, aceasta înseamnă acumularea de noi datorii la gaz, plus finanțarea regimului separatist. Autoritățile noastre continuă să promoveze agenda Federației Ruse, ca să întrețină regimul separatist și să țină Moldova sub influența Rusiei, consideră expertul Sergiu Tofilat. Report.md scrie că nu este clar deocamdată dacă Chișinăul va procura energie din Transnistria prin intermediari. Anterior, Chișinăul cumpăra energie din stânga Nistrului prin intermediul „Energokapital” despre care s-a scris că ar fi fost controlată de fostul șef al grupării separatiste de la Tiraspol, Evghenii Șevciuk.

Quo Vadis, Transnistria? Mingea reglementării transnistrene se află pe terenul Chișinăului, scrie Deschide.md. Conflictul transnistrean poate fi rezolvat în favoarea cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului, iar în acest scop, Chișinăul va prezenta în scurt timp o viziune comună, la nivel de Parlament, Guvern și Președinție cu privire la soluționarea diferendului, a anunțat vicepremierul pentru Reintegrare, George Bălan. Aceasta va avea la bază câteva principii esențiale: oferirea regiunii transnistrene unui statut special în limitele Constituției Republicii Moldova cu respectarea integrității și suveranității. Un alt principiu esențial este să se păstreze vectorul european al dezvoltării Republicii Moldova.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:82 %
Vint:6,17 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău