Cine știa oare că evreii din întreaga lume nu au ceva mai bun de făcut decât să încerce să îl înlăture de la putere pe președintele Recep Tayyip Erdogan? Săptămâna trecută, a fost rândul premierului Ahmet Davutoglu să declare că Turcia nu "se va lăsa strivită de presiunile evreilor", evreii numărându-se printre alții care, ca și ei, încearcă să îl dea jos pe Erdogan, după cum reiese din relatările cotidianului "Hurriyet". Asta s-a întâmplat după ce Erdogan a dat de înțeles că adversarii din țară ai Partidului Justiției și Dezvoltării (AKP), de guvernământ, "cooperează cu Mossadul", serviciul de informații al Israelului. Sunt doar atât de puțini evrei și atât de multe guverne de înlăturat.

Ieftinele și deplasatele "metafore" ale lui Davutoglu și Erdogan, pe care acum Erdogan se bazează în mod regulat ca să își întărească bazele, sunt dezgustătoare. Și totuși, pentru marea națiune a Turciei ele se înscriu într-o tragedie mai amplă. Într-adevăr, e greu să mai afirmi că Turcia lui Erdogan e încă o democrație. Mai rău, trebuie spus neapărat că îndepărtarea Turciei de democrație se înscrie într-un curent care se semnalează astăzi la nivel mai larg: democrația este în recesiune.

După cum subliniază și Larry Diamond, un expert de la Universitatea Stanford, în articolul său intitulat "Confruntarea cu recesiunea democratică" ("Facing Up to the Democratic Recession") și apărut în ultimul număr al publicației "The Journal of Democracy", "cam prin 2006, extinderea liberății și democrației în lume a ajuns la o staționare prelungită. Începând din 2006, nu s-a mai constatat o extindere netă a democrațiilor cu sistem electoral, numărul lor situându-se între 114 și 119 (aproximativ 60% din statele lumii). Numărul acestor democrații, ca și cel al democrațiilor liberale a început să scadă după 2006, rămânând în cele din urmă staționar. Tot începând din 2006, nivelul mediu al libertății în lume s-a deteriorat și el ușor".

Diamond adaugă că, începând din anul 2000, "am numărat 25 de prăbușiri ale sistemului democratic la nivel mondial - nu doar prin simple lovituri de stat militare sau civile, ci și printr-o subtilă și sporită degradare a drepturilor și proceselor democratice... Câteva asemenea prăbușiri s-au semnalat în niște țări cu o democrație de mai slabă calitate; și totuși, în fiecare caz, câte un sistem îndeajuns de liber și de multipartit pentru a organiza niște alegeri a fost fie înlocuit, fie șubrezit, astfel încât a ajuns să se situeze sub pragul minim al democrației".

Rusia lui Vladimir Putin și Turcia lui Erdogan sunt "copiii" emblematici ai acestui curent, alături de Venezuela, Thailanda, Botswana, Bangladesh și Kenya. În Turcia, AKP și-a extins constant "controlul de partid asupra sistemului juridic și funcționăresc, arestându-i pe jurnaliști, intimidându-i pe disidenții din presă și pe intelectuali, amenințând mediul de afaceri cu represalii în cazul în care ar forma partide de opoziție, apelând la arestări și anchete în cazul unor presupuse comploturi în vederea unei lovituri de stat și trimițând la închisoare sau eliminând din viața publică un număr incredibil de mare de presupuși complotiști. Asta a coincis cu o uimitoare și tot mai îndrăzneață concentrare a puterii personale în mâna lui... Erdogan", scrie Diamond. În Turcia, statul de drept a fost serios erodat.

În același timp, Freedom House, un centru de monitorizare, a constatat că, începând din 2006 până în 2014, tot mai multe țări și-au erodat libertatea în loc să și-o întărească. Această tendință s-a constatat mai ales în Africa Subsahariană, inclusiv în Africa de Sud, unde transparența în scădere, șubrezirea statului de drept și corupția crescândă au intrat în cotidian.

De ce a apărut un asemenea curent? Un motiv, spune Diamond, ar fi acela că autocrații din ziua de azi învață și se adaptează rapid. Ei au dezvoltat și s-au inspirat reciproc întru dezvoltarea unor "noi tehnologii de cenzură și a unor noi strategii juridice prin care să restricționeze societatea civilă (organizațiile) și să îi interzică ajutorul din străinătate", iar noi nu am ripostat prin alte strategii. În mod similar, vechile obiceiuri de corupție și abuz de putere s-au dat la fund între anii 1900 - 2000, pe vremea când democrația în sprijinul "războiului rece" era în ascensiune, "dar acum autocrații corupți simt că pericolul a trecut și pot conduce oricât de dezgustător și cu oricâtă sete ar dori".

Mai mult, China, care nu are niciun fel de principii democratice sau vreo problemă cu corupția din străinătate, a înlocuit Statele Unite, devenind cel mai prețios ajutor pentru o bună parte din Africa, în timp ce Rusia a devenit tot mai agresivă în subminarea aproape oricărei tendințe democratice la frontierele sale. În sfârșit, după evenimentele din 11 septembrie (2001), am lăsat "războiul împotriva terorii" să înlocuiască promovarea democrației printre prioritățile politicii noastre externe, astfel încât orice autocrat care a adăpostit teroriști să primească pentru ei din partea Americii un permis de ieșire din închisoare.
Dar, după cum subliniază Diamond,"poate că aspectul cel mai îngrijorător al recesiunii democratice a fost declinul eficienței, energiei și încrederii în sine" în America și la nivelul întregului Occident. După ani întegi de hiperpolarizare, blocaje și corupție în cadrul campaniilor de finanțare, cea mai mare democrație din lume se arată tot mai nefuncțională, cu elipse în guvernare și incapabilă să adopte un lucru atât de esențial cum este bugetul. "Lumea observă toate astea", spune Diamond. "Presa din țările dictatoriale vorbește cu plăcere despre caznele democrației americane pentru a discredita democrația în general și pentru a imuniza regimul autoritar în fața presiunilor SUA".

Diamond le cere democraților să nu-și piardă credința. După cu observa și Churchill, "democrația rămâne cea mai proastă formă de guvernare, cu excepția celorlalte. Și ea încă mai aprinde imaginația oamenilor cum niciun alt sistem nu o poate face. Dar asta va rămâne valabil numai dacă marile democrații rămân un model demn de urmat. Mi-aș dori ca el să nu fie pus la îndoială așa cum este azi.

Articol de Thomas L. Friedman
Traducerea: Alexandru Danga