Delegație a Parlamentului European, la Chișinău. „Suntem cu toții vulnerabili și singurul mod de a deveni rezistenți este să facem echipă împreună”

  • 01 Aprilie 2022 12:11
Delegație a Parlamentului European, la Chișinău. „Suntem cu toții vulnerabili și singurul mod de a deveni rezistenți este să facem echipă împreună”

O delegație a Parlamentului European se află într-o vizită în Rep. Moldova, în contextul provocărilor cu care se confruntă autoritățile de la Chișinău în gestionarea fluxului mare de refugiați din Ucraina. Securitatea energetică, propaganda și combaterea știrilor false legate de războiul din țara vecină, securitatea cibernetică sunt doar câteva dintre riscurile pe care le comportă țara noastră în acest context, au atenționat în cadrul unei conferințe de presă europarlamentarii europeni. 

Deputații europeni au apreciat ospitalitatea populației Rep. Moldova și faptul că și-a deschis casele pentru zecile de mii de refugiați care au fugit din calea războiului. Vicepreședintele Comisiei pentru afaceri externe, estonianul Urmas Paet a declarat că Ucraina trebuie să aibă dreptul de a-și decide prezentul și viitorul, iar Rusia trebuie să înceteze acest război dramatic. Uniunea Europeană este conștientă de riscurile și problemele cu care se confruntă Republica Moldova, care este în proximitatea Ucrainei, a declarat vicepreședintele Comisiei pentru afaceri externe estonianul Urmas Paet.

„Suntem foarte conștienți de riscurile și problemele pe care le are Rep. Moldova, începând cu energia și securitatea energetică. Și din nou, energia nu ar trebui să devină obiect de manipulare. În acest sens, este foarte important ca UE să asiste Moldova în a-și spori securitatea energetică. Mai sunt probleme, precum războiul propagandistic, manipularea opiniei publice. Din păcate, o dată cu războiul și agresiunea Rusiei în Ucraina am observat tot mai multe elemente ale propagandei aici. Sunt subiecte pe marginea cărora Moldova și UE ar trebui să coopereze. Un alt subiect este securitatea cibernetică, unde cooperarea UE Moldova este de asemenea foarte necesară”, a declarat Urmas Paet.

Oficialul a apreciat totodată faptul că Moldova, alături de Georgia și Ucraina,  a depus cerere de aderarea la Uniunea Europeană, un pas important, iar Parlamentul European se arată disponibil să-i acorde R. Moldova statutul de țară candidată.

Președinta Subcomisiei pentru securitate și apărare, franțuzoaica Nathalie Loiseau s-a referit, de asemenea, la domeniile în care se cere o colaborare intensă între UE și Republica Moldova în contextul actual - lupta cu propaganda și știrile false fiind una dintre priorități:

Suntem cu toții vulnerabili și singurul mod de a deveni rezistenți este să facem echipă împreună. Așa că Uniunea Europeană a început să lucreze cu Moldova să-și întărească rezistența împotriva atacurilor cibernetice. Trebuie să menționăm de asemenea dezinformarea și propaganda. Ne confruntăm cu ele împreună. Țara mea de origine, Franța se confruntă cu această problemă de asemenea, știrile false despre războiul din Ucraina. Nu există nici un motiv să fim atacați în casele noastre, în mințile noastre de oameni care vor să credem minciuni. Cred că la acest capitol trebuie să lucrăm împreună, acesta este motivul prezenței noastre aici”, a subliniat Nathalie Loiseau.

Delegația Parlamentului European, din care fac parte și mai mulți europarlamentari români precum Siegfried Mureșan și Dragoș Tudorache se va afla în Rep. Moldova timp de trei zile. Ei urmează să întreprindă vizite și la frontiera moldo-ucraineană.

Amintim că săptămâna trecută Parlamentul European a convenit să furnizeze Rep. Moldova 150 de milioane de euro sub formă de ajutor macrofinanciar pentru a acoperi o parte din nevoile sale de finanțare externă. Legislativul european a aprobat, de asemenea, sprijinul operațional acordat de Frontex Rep. Moldova, inclusiv la frontierele sale cu Ucraina.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
2,18
Cer senin
Umiditate:86 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău