Voronin alege între OSCE și Rusia

Pentru prima dată, ideea soluționării conflictului prin metoda federalizării a apărut la o consfătuire a experților, inițiată de OSCE și lansată la Kiev în iulie 2002. Cu toate acestea, după cum s-a dovedit, nu a existat un consens puternic între mediatori cu privire la această problemă. Însă inițiativa OSCE privind federalizarea Moldovei, care urma să fie dezbătută pe larg și transparent de mediatori, a fost înlocuită cu un alt proiect de reglementare, intrat în uz sub denumirea de Memorandumul Kozak. Acesta din urmă a fost o creație pură a diplomației ruse și a fost conceput ocolind formatul internațional de negociere alcătuit din cinci părți.

În apelul către Rusia privind elaborarea unui nou plan de rezolvare a conflictului transnistrean, s-au concentrat toate prejudecățile politice și credința naivă ale președintelui Voronin în misiunea aproape „mesianică” a Moscovei în reglementarea transnistreană. Aceasta a fost o inițiativă construită pe o falsă interpretare a situației geopolitice din jurul Moldovei și modalității de depășire a crizei transnistrene. Această inițiativă s-a bazat și pe întregul spectru al viziunilor eronate ale guvernării partidului comuniștilor asupra adevăratelor cauze ale conflictului transnistrean și a căilor de soluționare a acestuia. În anii care au urmat, Republica Moldova a plătit un preț greu pentru aceste erori comise de conducerea comunistă în abordarea practică a problemei reglementării transnistrene.

Federație asimetrică zămislită în taină

Memorandul Kozak prevedea prefacerea statului Republica Moldova într-o federație asimetrică, constituită din trei subiecți – Chișinău, Tiraspol și Comrat și prezenta o asumare politică a Kremlinului pentru acest proiect prin excluderea oricărui fel de consultare cu alți actori internaționali. Prin aceasta Moscova fenta obraznic formatul internațional de reglementare în Transnistria, prefăcând Moldova într-o republică bananieră, dependentă total de Rusia. Această dependență era asigurată prin stipulările Memorandumului, care prevedeau crearea unui parlament bicameral format dintr-o cameră inferioară aleasă prin reprezentare proporțională. Toate legile trebuiau însă consimțite de senat, a cărui reprezentare era disproporționată în raport cu repartizarea populației în teritoriu: 13 senatori aleși de camera inferioară federală, 9 – de Transnistria și 4 – de Găgăuzia. Conform recensământului din 2004, în Transnistria locuiau 14% din populația republicii, iar în Găgăuzia – mai puțin de 4%. Ca bonus, mai era inclusă și staționarea trupelor rusești pe teritoriul Moldovei pentru încă 20 de ani, până în 2023.

Elaborarea textului Memorandumului s-a produs în umbră, fără o dezbatere în societate cu privire la stipulările lui de bază. Când pe 15 noiembrie 2003, o versiune a Memorandumului a devenit cunoscută publicului, Vladimir Voronin a declarat că „documentul oferă o schemă realistă, de compromis, pentru depășirea dezmembrării teritoriale, politice și economice a țări... Istoria ne oferă o șansă unică. Dacă ne gândim la țara noastră și la viitorul ei, trebuie să depășim interesele înguste de partid”, a declarat acesta în presă.

Proteste cu lozinca „Voronin trădător”

Semnarea oficială a Memorandumului a fost preconizată pe 25 noiembrie în cadrul vizitei Președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, la Chișinău. Cu o zi înainte, pe aeroportul chișinăuian aterizaseră deja două avioane ruse ale detașamentului prezidențial, cu echipele și dispozitivele care asigurau vizita președintelui Putin, fapt ce dovedea că Voronin avea toată intenția de a semna documentul parafat de el, în prealabil. Pe la spatele poporului se pregătea un act de trădare națională cu consecințe din cele mai nefaste pentru statul Republica Moldova și cetățenii ei.

Însă planul subjugării Republicii Moldova prin federalizarea statului după tiparul Moscovei, pregătit cu atâta meticulozitate de autorii lui, absolut neașteptat a dat greș. Imediat cum s-a aflat despre intenția de a semna Memorandumul în cadrul vizitei lui Putin la Chișinău, opt partide parlamentare și extraparlamentare au creat Comitetul pentru apărarea independenței și Constituției. Liderii opoziției au acuzat puterea comunistă că a elaborat documentul în secret, fără a-l discuta public cu cetățenii, și că reprezintă interesele Rusiei, nu ale Republicii Moldova. La 24 noiembrie, cu o zi înainte de preconizata vizită a președintelui rus, opoziția coordonată de Comitetul pentru apărarea independenței și Constituției a organizat un amplu miting de protest în fața președinției, la care au fost arse portrete ale lui Putin și steagul Rusiei și s-a scandat „Voronin trădător”. În declarația difuzată de Comitet Voronin era avertizat că în cazul semnării Memorandumului impus de Rusia, va fi cerută demisia lui imediată și anunțarea unor alegeri parlamentare anticipate.

Putin nu iartă

La distanța de 20 de ani de la acele evenimente devin cunoscute tot mai multe detalii, care varsă lumină asupra unor aspecte privind mobilizarea protestului opoziției, dar și a factorului internațional în zădărnicirea actului de semnare a Memorandumului. Recent, cunoscutul diplomat moldovean, Mihai Gribincea, a destăinuit cum la acea vreme el a fost informat de un alt diplomat moldovean, Vlad Lupan, care fiind angajat pe linia MAE de la Chișinău cu pregătirea dosarului vizitei lui Putin, a bătut alarma despre documentul parafat și pregătit pentru semnare, care nu doar că federaliza Moldova, dar conținea și un articol care ar fi legiferat prezența trupelor ruse pe teritoriul Moldovei până în 2020. Fiind atunci angajat în calitate de Consilier al Înaltului Comisar OSCE pentru minorități la Haga, Gribincea a difuzat informația primită către opoziția de la Chișinău, concomitent alertând lideri de opinie din Occident, cum ar fi analistul politic Vlad Socor, despre intenția Moscovei de a exclude factorul occidental din politica moldovenească.

În final, alerta diplomaților moldoveni și-a făcut efectul. Efortul concertat al protestului opoziției și al diplomației occidentale l-a determinat pe Voronin să recurgă la o decizie politică din cele mai scandaloase din cariera sa politică. La ora două de noapte, pe 25 noiembrie, cu câteva ore înainte de începerea vizitei oficiale a lui Putin la Chișinău, Voronin l-a anunțat pe liderul rus despre contramandarea ei, motivând prin refuzul părții moldovenești de a semna Memorandumul. A fost un gest umilitor pentru președintele rus care se găsea doar la începutul carierii sale de lider politic de talie internațională. Umilința și frustrarea trăită de președintele rus în relația cu omologul său moldovean în cazul Memorandumului Kozak s-au materializat în anii următori în embargouri economice operate de Federația Rusă în raport cu Republica Moldova.

Recidivă periculoasă

Pe parcursul ultimelor 20 de ani Moscova nu o dată a încercat să revitalizeze planul său de subjugare a Republicii Moldova prin impunerea principiului federalizării ca soluție a reglementării transnistrene. Unul din cele mai infamante cazuri ține de coruperea fostului președinte Dodon, care la indicația Moscovei intenționa de-facto să federalizeze Republica Moldova, propunând cu viclenia unui cabotin să fie evitată utilizarea termenului de federație în documentul care pretindea să devină un nou plan al reglementării conflictului transnistrean. Însă odată dejucat încă 20 de ani în urmă, planul federalizării-subjugării Republicii Moldova de către Moscova revanșei imperialiste, are puține șanse de realizare. În schimb, orice tentativă din partea politicienilor moldoveni de a marșa pe ideea federalizării ca soluție pentru conflictul secesionist, cu siguranță denotă implicarea într-un proiect de trădare a interesului național. Este important ca acest adevăr să fie conștientizat de fiecare cetățean al Republicii Moldova, această conștiință fiind pavăza cea mai sigură în calea revanșei imperialiste.