Declarațiile pro și antiunioniste în campanie: La ce bun să mai discuți probleme reale, dacă ai dușmani clari care trebuie învinși? (Revista presei)

  • 25 Octombrie 2016 09:22
Declarațiile pro și antiunioniste în campanie: La ce bun să mai discuți probleme reale, dacă ai dușmani clari care trebuie învinși? (Revista presei)

Revista presei din 25 octombrie 2016

Renato Usatîi declară la Moscova, după ce a fost dat în urmărire, că are încredere în justiția din România, titrează Adevărul. Liderul formațiunii Partidul Nostru, Renato Usatîi, a apărut într-un live pe pagina sa de Facebook la câteva ore după emiterea mandatului de arestare internațional pe numele său. El le-a mulțumit organelor de drept din România cu care ar fi colaborat în dosarul asasinului Vitalie Proca, pentru care în Moldova a fost dat în căutare, iar peste Prut ar avea statut de martor. Judecătoria sectorului Centru a emis un mandat de arestare național și internațional pe numele liderului Partidului Nostru, Renato Usatîi. Procurorii susțin că Proca, condamnat la 21 de ani pe teritoriul României pentru tentativă de omor în 2012, ar fi primit 100.000 de euro de la niște intermediari, pentru a declarații false pe dosarul privind tentativa de asasinare a lui Gherman Gorbunțov, omul de afaceri pe care a încercat să-l asasineze în anul 2011, dar care a scăpat cu viață. Atunci Gorbunțov declara că Usatîi ar fi pus la cale omorul, notează Adevărul.

Evenimentul Zilei comentează că „a devenit deja o tradiție, ca acei concurenți electorali care au încălcat legislația să acuze imediat de falsificarea alegerilor. Și la alegerile prezidențiale, practica aceasta continuă cu succes”. Potrivit autorului, „problema este că mulți dintre concurenți încalcă legea. Și au încălcat-o și la toate scrutinele de la independență încoace. Și faptul că acum CEC-ul în sfârșit taxează aceste încălcări a devenit pentru protagoniști o „fraudă”.

Timpul scrie că ”în țara noastră politica e atât de jalnică încât de la independență până astăzi votăm doar prin eliminare. Adică dăm votul împotriva cuiva. Ziarul atenționează  că primul tur nu e pentru președinte, ci pentru cine merge în turul doi. Totodată, Timpul își exprimă speranța că această țară nu va ajunge câmpul de luptă al oligarhilor”.

Scriitorul Alexandru Vakulovski constată că ”am votat cu toții greșit, oameni greșiți au ajuns la putere, ne-au condus greșit, apoi s-au rotit între ei. De fiecare dată când mergem să votăm avem impresia că vom schimba lucrurile, că facem un bine. Chiar când spunem că mergem să alegem un rău mai mic. Experiența însă ne arată că am votat de fiecare dată răul cel mare. Ori în Moldova chiar totul e putred, ori noi de fiecare dată greșim”, scrie Alexandru Vakulovski într-un editorial pe Deschide.md.

Nicolae Negru comentează în Ziarul Național că ”Dodon (ca om al lui Plahotniuc și al Moscovei) și putiniștii au „suferit” cel mai mult după decizia lui Năstase de a abandona cursa electorală, reducând în jumătate șansele lui Lupu de a ieși în turul doi. Totodată, autorul constată că dinspre PSRM vin cele mai murdare atacuri la adresa Maiei Sandu, deși în mod logic socialiștii ar trebui să lovească în candidatul guvernării”.

În aceeași publicație, comentatorul Victor Ciobanu, referindu-se la declarațiile pro și antiunioniste din această campanie, crede că mai degrabă acesta e un joc în care aceștia ”se susțin reciproc, pentru că electoratul lor nu se intersectează. E un procedeu simplu de a marca ușor teritoriul. La ce bun să mai discuți probleme reale, dacă ai dușmani clari care trebuie învinși”?

 

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
-0,04
Cer senin
Umiditate:69 %
Vint:2,06 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău