ULTIMA ORĂ | Comisia pentru Situații Excepționale a decis anularea înregistrării la alegerile locale din 5 noiembrie a tuturor candidaților partidului „Șansă”

  • 03 Noiembrie 2023 17:15
ULTIMA ORĂ | Comisia pentru Situații Excepționale a decis anularea înregistrării la alegerile locale din 5 noiembrie a tuturor candidaților partidului „Șansă”

Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a decis anularea înregistrării la alegerile locale din 5 noiembrie a tuturor candidaților partidului „Șansă”. Premierul Dorin Recean a explicat în cadrul unui briefing, că decizia a fost luat din motive de securitate națională în urma audierii raportului prezentat de Serviciul de Informații și Securitate (SIS) privind implicarea Federației Ruse în alegerile din Rep. Moldova, transmite Radio Chișinău.

Federația Rusă nu poate intra astăzi cu tancuri în R. Moldova, așa cum a intrat în Ucraina, însă în schimb intră cu crima organizată, bani murdari care să corupă justiția, să corupă funcționari publici și să dezinformeze, a spus șeful Executivului.

Rusia vrea să ne rupă țara, să ne-o divizeze, să alimenteze separatismul și să arunce țara noastră în haos. Federația Rusă nu poate intra astăzi cu tancuri în Moldova, așa cum a intrat în Ucraina, însă în schimb intră cu crima organizată, bani murdari care să corupă justiția, să corupă funcționari publici, să corupă politicul, să dezinformeze. Provocările sunt sistemice, nu este ceva izolat (…). Noi vedem un război hibrid cu tot arsenalul. Statul are obligația să curme aceste tentative (…).

Din păcate, cetățenii R. Moldova sunt folosiți în aceste interese meschine (…). Noi vorbim despre un plan care vrea să submineze democrația. Schema a început încă în vara anului trecut cu alerte false. Obiectivele era să bage țara în întuneric, să tensioneze societatea, să inducă un sentiment de anxietate.(…) Statul are sarcina sa curme tentativa de a semăna banditism. Noi nu mai vorbim despre câțiva oameni care distribuie hrișcă si cadouri electorale. Este ceva de proporții, sistemic, pe toate nivelurile. In ultimele luni, după ce nu le-a reușit destabilizarea din iarna 2023, acum cumpăra la propriu tot prim rețeaua criminala transfrontalieră.(…) Au o rețea naționala de organizatori, trezorieri, oameni care discuta cu poliția, etc., au la dispoziție dispozitive electronice criptate pentru comunicare si transfer de bani.

Au construit așa sistemul pentru ca dacă urma sa-i blocam - urma sa creăm probleme pentru toti cetățenii noștri. Noi nu am făcut asta. Suma care se folosește este fără precedent pentru Moldova. Sunt deja 160 de volume probe pentru transmitere in judecată. Sunt sute si mii de probe audio. Avem un grad înalt de penetrare a corupției politice. In special a celor vulnerabili financiar”, a declarat Recean.

Astfel, până pe 4 noiembrie (seara), toate consiliile locale urmează să aplice ștampila cu mențiunea „retras” în buletinele de vot în dreptul candidaților de la Partidul Șansa, a menționat Dorin Recean.

Amintim că astăzi, 3 noiembrie, directorul Serviciului de Informații și Securitate Alexandru Musteață a anunțat în cadrul unui briefing de presă că exponenți și oameni finanțați de Rusia prin intermediul fugarului Ilan Sor încearcă să compromită alegerile locale din Rep. Moldova.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de seară București
Meteo Chișinău
20,24
Cer senin
Umiditate:64 %
Vint:1,03 m/s
Fri
20
Sat
14
Sun
12
Mon
12
Tue
11
Arhivă Radio Chișinău