Asigurătorii au plătit circa 1,5 miliarde de lei despăgubiri pentru accidente produse în ultimii trei ani

  • 02 Iulie 14:15
Asigurătorii au plătit circa 1,5 miliarde de lei despăgubiri pentru accidente produse în ultimii trei ani

Companiile de asigurări din Republica Moldova au achitat despăgubiri de aproape 1,5 miliarde de lei pentru accidentele acoperite de polița RCA în perioada 2023-2025. Într-un răspuns pentru IPN, Banca Națională a Moldovei a precizat că, în acest interval, au fost soluționate peste 71 de mii de dosare de daună, iar cea mai mare despăgubire, de 1,4 milioane de lei, a fost plătită anul trecut pentru un accident produs în municipiul Chișinău.

Potrivit BNM, aproape toate despăgubirile acordate prin asigurarea de răspundere civilă auto au fost pentru pagubele produse bunurilor. Banca Națională precizează că toți șoferii sunt obligați prin lege să dețină o poliță RCA. Lipsa acesteia se sancționează prin amendă cuprinsă între 1 500 și 3 mii de lei aplicată proprietarului autovehiculului de către INSP.

Totodată, pentru accidentele produse în afara țării și acoperite prin sistemul Carte Verde, asigurători au achitat, în aceeași perioadă, despăgubiri pentru 4 653 de dosare de daună, în valoare totală de 421,6 milioane de lei. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în România. În cazul polițelor Carte Verde, daunele materiale au reprezentat circa 74% din totalul despăgubirilor achitate.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de vârf cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
35,52
Cer senin
Umiditate:16 %
Vint:0,45 m/s
Fri
25
Sat
21
Sun
19
Mon
21
Tue
22
Arhivă Radio Chișinău