Numărul operațiilor de cataractă a crescut cu peste 1100 în primul semestru al anului. Peste 8.000 de persoane au beneficiat de intervenții

  • 27 Iulie 15:34
Numărul operațiilor de cataractă a crescut cu peste 1100 în primul semestru al anului. Peste 8.000 de persoane au beneficiat de intervenții

Peste 8 mii de persoane asigurate au fost operate de cataractă în primele șase luni ale anului, intervențiile fiind acoperite din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală. Numărul operațiilor este cu peste 1 100 mai mare decât în perioada similară a anului trecut.

Potrivit Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, pentru aceste intervenții au fost alocați peste 94 de milioane de lei. Fondurile au acoperit costurile operațiilor, tratamentului, investigațiilor, consultațiilor, medicamentelor, precum și cheltuielile pentru cazare și alimentație în spital.

Intervențiile prin intermediul a 19 prestatori de servicii medicale contractați de CNAM.

Pentru anul curent, programul are un buget de peste 168 de milioane de lei, destinat realizării a 14 630 de intervenții. Operațiile sunt disponibile pentru toate persoanele asigurate care au indicații medicale.

CNAM precizează că pacienții care aleg să fie operați în instituții medico-sanitare din Chișinău sau Bălți sunt incluși pe liste de așteptare, în timp ce în spitalele raionale contractate intervențiile sunt efectuate fără liste de așteptare.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
25,98
Cer acoperit de nori
Umiditate:46 %
Vint:5,36 m/s
Tue
21
Wed
22
Thu
23
Fri
24
Sat
26
Arhivă Radio Chișinău