Dealeri în domeniul agricol - trimiși în judecată pentru evaziune fiscală de circa 1.000.000 lei

  • 01 Noiembrie 2023 10:10
Dealeri în domeniul agricol - trimiși în judecată pentru evaziune fiscală de circa 1.000.000 lei

Procurorii PCCOCS anunță trimiterea în judecată a două companii în domeniul vânzărilor fructelor, directoarea acestora și doi foști angajați ai acesteia, pentru evaziune fiscală de circa 1.000.000 lei.

Dosarul cu cele 37 de volume a fost primit spre instrumentare de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) la sfârșitul lui 2021, după care la începutul lui 2022 a fost încredințat spre exercitarea urmăririi penale Serviciului Fiscal de Stat. În cadrul dosarului, au fost audiate în calitate de martori peste 100 de persoane și au fost elaborate aproape 200 de rapoarte de expertiză.

Astfel, au fost investigate cele două companii, directoarea acestora cu vârsta de aproape 60 de ani, care este fondator al mai multor întreprinderi; contabilul și un angajat complice – ambii cu vârste de peste 30 de ani. Aceștia, în perioada anilor 2015-2016, indicau în actele de cumpărare și în Declarația cu privire la impozitul pe venit sume mai mici și nume false ale producătorilor agricoli din zona centrală a republicii și din Chișinău, de la care au pretins fals că ar fi cumpărat marfa. Pe de altă parte, unele sume erau indicate fictiv ca și cheltuieli ale întreprinderilor. Astfel, aceștia au evitat să achite în bugetul de stat această sumă impunătoare, în calitate de impozite și taxe.

Totodată, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), au fost aplicate sechestre asupra bunurilor inculpaților, în vederea eventualei confiscări, după pronunțarea hotărârii de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani: un apartament, un garaj și două automobile. 

Suplimentar, pentru evaziunea fiscală comisă, cei trei riscă o amendă de până la 350.000 lei sau închisoare de până la 5 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani; iar cele două întreprinderi riscă o amendă de până la 800.000 lei, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau chiar lichidarea lor. Până la pronunțarea unei hotărâri finale, persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Arena Națională
Meteo Chișinău
13,85
Cer senin
Umiditate:59 %
Vint:2,57 m/s
Sun
14
Mon
15
Tue
15
Wed
13
Thu
11
Arhivă Radio Chișinău