Se leagă cu cartea? Mai ales cu dragostea pentru ea? Și dacă tot au prins să răsară cărțile noului an, intre doua sărbători ale iubirii, revenim (pentru că suntem datori) la o minunată carte lansată în 2018 în care se întâlnesc doi poeți.

Unul era nebunul. Viguros, de nestăvilit. Cel înainte-mergător. Dar încotro și unde? Poezia era vulcanul care erupea din el cu cea mai teribilă forță, deși niciun tipar nu o cunoscuse.  Altul, (cu debutul deja marcat) avea pleata ca pana corbului și țelul exact de a împleti astfel cuvintele, ca să nu cedeze cu nimic în fața matematicianului și jonglerului de cuvinte în formule. Primul avea să-i devină Maestru – ”și nimeni, niciodată nu va mai avea asupra-i o forță pe potrivă”.  Cioclea și Emil s-au împrietenit. Așa-și ziceau. ”Cu Cioclea erai fie ”per tu”, fie nicicum!” S-au și bătut. Și-au măsurat puterea cuvântului. Și au rămas legați unul de celălalt pe viață, chiar dacă între ei au mai crescut și distanțe uneori. ”Dați totul la o parte ca să văd”!  - cartea anului în care a încăput creația lui Eugen Cioclea, un poet care marchează timpul său -  o puternică și sonoră voce a poeziei de limbă romană, un excelent antologată de Emilian Galaicu Păun.

Golul din mine
nu-i tipărit.
M-apucă curajul să-l tulbur.
Să-i copii întregul.

Câtă curiozitate a încins Eugen Cioclea prin felul său de a fi în mintea celor care-l vedeau în carne si oase la mesele cu tarii la fel precum îi era versul! Si cât de vehement l-au opintit ”cei mari” în lături pentru a nu fi eclipsați de forța sa creatoare și cuvântul vârf de săgeată.

Realitatea
mă ține cu capul la suprafață.
Celebritățile naționale
se împiedică soptuoase de el,
Jungla îi năpădește -
Am decăzut.

Unii l-au privit ca pe un ratat al vieții, alții nu au prea îndrăznit să se apropie. Cuvintele sale mușcau. Poeziile sale îl ridicau de-asupra tuturor, și tot ele-i săpau groapa. 

Am stat și eu la masa lor,
numai că n-am prea stat domol.
- Ce vreți să fac, le-am zis,
să mor?
Duhneau a morgă,
a formol.

Emil l-a cunoscut la Moscova, în 1986, student fiind. ”Era sclipitor. În culmea foțelor sale fizice și intelectuale. Recita textile, de parcă mușca cu un cleste sârma ghimpată.  Un om perfect vertical și absolut fascinant.”

Direct în toate acest Cioclea. Rămas odată singur în odaia de cămin al lui Emil, Eugen Cioclea a dat de noul volum de versuri a lui Galaicu Păun pregătit pentru tipar. Și-a lăsat autograful pe fiecare poem. ”Căcat!”, ”Excelent!”, ”După acest poem, poți să și mori…”

Cioclea a murit.

Cad. Intransigent.
Peste orizonturi pe verticală.

Iar Emil a rămas legat de el și dincolo de orizont. Cu grija de a-l aduna de prin toate bucățile de hârtie și a-l așeza cu recunoștință pe soclul care și l-a edificat prin forța sa de poet mult deasupra tuturor. (Deși… ținut nici măcar în ultimul râd.)  Această antologie, care cuprinde și postumele poetului, e o mare realizare personală, dar și una pentru literatura româna. Eugen Cioclea, în felul ăsta revine la locul care pe drept îi apatine – cel de poet canonic. 

Totul se întâmplă
în ultima
zi.
Soarta îmi extrădează ființa/ către nesori./ Lovesc în cuvinte/ Cu stângul -/ Din partea cealaltă de porți./

„Această antologie cvasi-completă e un fel de datorie - dar o altfel de îndatorare - nu atât față de Cioclea, cât față de toți cei care trebuie să-l citească. „A fost OMUl providențial în viața mea de poet.” Emilian Galaicu-Păun

„Dați totul la o parte ca să văd” poate fi gasită în librăriile Cartier.

Am stat și eu la masa lor
Cu o condiție. Să tac.
Vorbeau pe rând, vorbeau în cor –
Eu trebuia să mă prefac.
Eu trebuia să le zâmbesc.
Cât sunt de sus, cât sunt de mari.

Autor: Victoria Cușnir, realizator Radio România Chișinău