Date alarmante despre suicid în Republica Moldova

  • 10 Mai 2016 14:05
Date alarmante despre suicid în Republica Moldova

Aproximativ 500 de oameni comit anual suicide în Republica Moldova, iar cei mai vulnerabili în această privință sunt bărbații, în special cei din mediul rural.

Datele sunt alarmante și este necesară elaborarea unor politici durabile pentru prevenirea suicidului, afirmă reprezentanții unei Linii telefonice verzi care oferă consultanță persoanelor ce se confruntă cu asemenea probleme. Apelurile la această Linie verde nu sunt însă gratuite, așa ca în țările europene.

Datele Biroului național de Statistică arată că în 2014, peste 580 de persoane și-au pus capăt zilelor, dintre care aproape 500 erau bărbați. Tentativele de suicid ar fi, însă, de 20 de ori mai multe, potrivit managerului Liniei verzi împotriva suicidului, Liuba Ceban. Ea spune că numărul este îngrijorător, iar pe lângă cei care comit suicide, au de suferit și apropiații lor, care deseori rămân marcați pe viață.

”Forte des se întâmplă că oamenii îmi spun că au avut situații legate de suicid, că au pierdut pe cineva drag, că există copii în școală care au avut tentativă de suicid. De ce noi, în Republica Moldova, la ora actuală, nu vedem importanța de a avea un plan separat de prevenire a acestui fenomen, un plan de durată lungă?”

Linia telefonică de sprijin pentru persoanele aflate în dificultate funcționează de 3 ani, fiind administrată de Asociația ”Altruism”. Aceasta, însă, nu este gratuită, așa cum se întâmplă în țările europene, astfel încât a fost depusă o solicitare către autorități ca să fie instituit un număr de telefon cu acces liber, a menționat Liuba Ceban.

”La numărul de prevenire a suicidului se sună și uneori poate să se stea și o oră de vorbă. Și imaginați-vă oamenii de la țară care poate ar avea nevoie să discute și azi, și mâine, și poimâine și să stea cu noi de vorbă timp de o oră. Costă acest serviciu și de aceea este foarte important ca acest număr să fie gratuit”, a declarat Liuba Ceban.

Deocamdată, autoritățile nu au răspuns acestei solicitări.

Datele Organizației Mondiale a Sănătății arată că anual peste 800.000 de persoane își pun capăt zilelor, ceea ce echivalează cu un deces la fiecare 40 de secunde.

Aproximativ jumătate dintre cei predispuși la suicid au fost cândva diagnosticați cu o afecțiune psihică. Printre cauze se mai numără și singurătatea. Alcoolul și consumul de stupefiante constituie factori importanți în comiterea suicidului.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
9,96
Cer senin
Umiditate:81 %
Vint:2,57 m/s
Fri
13
Sat
15
Sun
14
Mon
14
Tue
12
Arhivă Radio Chișinău