Daniel Ioniță, la vama Leușeni: Este un gest de solidaritate umană, prin care subliniem că România a fost, este și va fi alături de cetățenii R.Moldova
-
07 Mai 2020 10:26
Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, a declarat că este un moment important pentru relațiile dintre România și Republica Moldova. La ceremonia de întâmpinare a convoiului medical cu ajutoare la vama Leușeni, el a declarat:
"Este un gest de solidaritate umană, prin care subliniem că România a fost, este și va fi alături de cetățenii Republicii Moldova. Dincolo de parcursul european, care ne-am dori să fie realizat, Romania este alături la nevoie de cetățenii R. Moldova. Sunt 20 de camioane conținând echipamente medicale, medicamente care sunt esențiale în lupta cu noul coronavirus, care vor ajunge in toate raioanele din Republica Moldova, spre beneficiul doctorilor, spre beneficiul cetățenilor. Mi se pare important că suntem alături de autoritățile din R. Moldova", a spus Daniel Ioniță.
Cele 20 de convoaie cu echipament medical vor fi prezentate la intrarea în Chișinău, sub podul din Șoseaua Hâncești din cartierul Telecentru. Acolo ar urma să participe și premierul Ion Chicu. De la București vor sosi Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru și ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela. De asemenea, la spitalul de Urgență, unde vor fi donate medicamentele și echipamentele ar urma să participe și președintele Igor Dodon.