Danemarca a adoptat o lege care îi permite să relocheze solicitanții de azil într-o țară terță din afara UE

  • 03 Iunie 2021 14:48
Danemarca a adoptat o lege care îi permite să relocheze solicitanții de azil într-o țară terță din afara UE

Parlamentul de la Copenhaga a adoptat joi o lege care permite Danemarcei să deschidă centre pentru solicitanții de azil în țări din afara Uniunii Europene, unde aceștia ar urma să fie trimiși cât timp le sunt analizate dosarele sau să rămână chiar și după ce primesc un răspuns pozitiv, relatează Reuters și AFP.

Legea le dă posibilitatea autorităților din Danemarca să îi mute pe refugiații care ajung pe teritoriul țării în centre dintr-un stat partener, posibil din afara Uniunii Europene, unde le vor fi evaluate cererile de azil.

Această nouă măsură inițiată de guvernul social-democrat al premierului Mette Frederiksen pentru a descuraja migrația prevede inclusiv posibilitatea ca solicitantul de azil să rămână în țara terță chiar dacă obține în cele din urmă statutul de refugiat.

Proiectul de lege a fost adoptat fără probleme (70 de voturi 'pentru' și 24 'împotrivă'), fiind susținut puternic de dreapta și de extrema-dreaptă, în ciuda opoziției anumitor formațiuni de stânga.

"Dacă aplici pentru azil în Danemarca, știi că vei fi trimis într-o țară din afara Europei. Prin urmare, sperăm că persoanele vor înceta să mai ceară azil în Danemarca", a declarat joi dimineață reprezentantul pe imigrație al partidului de guvernământ, Rasmus Stoklund.

Danemarca, o țară nordică bogată cunoscută pentru politicile sale dure privind migrația din ultimii peste zece ani, și-a stabilit ca obiectiv să nu mai primească solicitanți de azil, urmărind în schimb să accepte refugiați numai în cadrul sistemului de cote al ONU.

Copenhaga nu a ajuns încă la un acord cu o țară parteneră, a spus Stoklund, dar negociază cu mai multe state.

Criticii acuză faptul că planul va afecta siguranța și bunăstarea refugiaților, precum și drepturile lor fundamentale, și va permite Danemarcei să-și ocolească obligațiile în cadrul UE.

Sursa: AGERPRES

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
1,07
Cer senin
Umiditate:83 %
Vint:5,14 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Arhivă Radio Chișinău