„Întotdeauna și pentru toți actorii e loc de mai bine, există „rezerve” de creștere a eficienței, idei alternative etc. În ce privește OSCE, eu consider că trebuie să se plieze mai mult pe interesele naționale ale Republicii Moldova, care este stat participant și se confruntă pe teritoriul său cu probleme și fenomene ce încalcă flagrant integritatea sa și dreptul internațional. Cunosc bine însă că organizația, prin definiție, are anumite limite în promovarea unei abordări, care ar ține de interesul exclusiv al unui stat participant și se poate baza în acțiunile sale doar pe „echilibrul intereselor””, a menționat Victor Osipov într-un interviu pentru www.lact.ro, Laboratorul pentru Analiza Conflictului Transnistrean – program de cercetare din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.

Ambasadorul a menționat că, din anul 2009 până în prezent, a conlucrat sau a monitorizat activ, în funcție de ipostazele sale, cu toate președințiile OSCE. Este vorba despre președințiile  Greciei, Kazahstanului, Lituaniei, Irlandei, Ucrainei, Elveției, Serbiei, Germaniei, Austriei, Italiei, Slovaciei și, cea curentă, a Albaniei. Profilul acestor state este foarte diferit, implicit, politica lor externă, distanța dintre ele și Republica Moldova, interdependențele și interesele în politica lor externă. Și aceasta trebuie să arate un lucru invizibil pentru majoritatea oamenilor, dificultăți suplimentare pe care le au diplomații în promovarea intereselor naționale în funcție de cine sunt partenerii de discuții aflați în poziție de forță la o anumită etapă.

„Președinția în cadrul OSCE, fie ea și rotativă, are un impact hotărâtor în conducerea organizației pe parcursul mandatului anual. Trebuie de spus, că diplomația noastră a reușit în perioada despre care vorbesc să mențină conflictul prelungit în estul Republicii Moldova pe agenda OSCE și al altor organizații internaționale. În anumite momente chiar a excelat, având în vedere ponderea mult prea redusă și resursele limitate. Secretul, după mine, constă în perseverența conducerii de stat, care trebuie să excludă rabaturile la interesul național și să fie consecventă în politica internă și externă, iar în acest context, diplomații au un suport solid pentru a promova interesele naționale, chiar și cu resurse mici. Fără a exagera calitatea de ansamblu a acestor documente, voi aminti că deja de mulți ani Consiliul Ministerial al OSCE reușește să adopte o declarație privind evoluția negocierilor doar referitor la reglementarea transnistreană și nici despre un alt conflict activ sau prelungit. Astfel, la cel mai înalt nivel posibil în OSCE toate statele participante reconfirmă aderența la principiul de bază al potențialei reglementări: respectarea independenței, suveranității și a integrității teritoriale a Republicii Moldova în cadrul frontierelor sale internațional recunoscute. Și nu e puțin lucru”, a notat reprezentant permanent pe lângă OSCE.

Întrebat despre evoluția dialogului dintre Chișinău și Tiraspol, fostul vicepremier pentru reintegrare a menționat că este un proces sporadic. Este un proces incert în ceea ce ține de potențialul său rezultat politic, în cadrul căruia Guvernul Republicii Moldova se axează prioritar pe soluționarea diverselor probleme, generate de conflict, cu care se confruntă populația pe ambele maluri ale Nistrului. „Această abordare este corectă, în primul rând, din punct de vedere umanitar, dar și în ceea ce privește creșterea încrederii populației din stânga Nistrului față de malul drept și față de conducerea politică de la Chișinău. În același timp, se vede că este o metodă puțin productivă în ce privește rezolvarea definitivă a conflictului, ba chiar și a unor probleme curente, cum ar fi cea a drepturilor omului și altele”, a declarat Victor Osipov.

Potrivit lui, o caracteristică evidentă a unui asemenea proces constă în faptul că autoritățile separatiste creează cu regularitate noi situații de criză, după care toată negocierea și eforturile partenerilor internaționali se consumă pentru a le soluționa. Iar odată rezolvate problemele, de acest fapt beneficiază autorii lor, cei care le-au creat sunt scoși de sub presiunea societății, căreia i se oferă o soluție existențială sau alta, fie și pe o perioadă de timp. În asemenea condiții, când toți lucrează implicit la asigurarea confortului ei, nu văd cum administrația neconstituțională de la Tiraspol ar avea vreo motivație să negocieze soluționarea politică definitivă a conflictului.