„Ieri m-am îngropat împreună cu Tine,
Hristoase; astăzi mă ridic împreună cu
 Tine, Cel ce ai înviat“
(Slujba învierii, Cântarea a 3-a)

Dreptmăritori creștini,

Astăzi, în această sfântă și aleasă zi de Mare Praznic, suntem cu toții stăpâniți de o nespusă bucurie duhovnicească, aflând că Hristos-Domnul a înviat din morți. Această veste au primit-o de la înger femeile mironosițe, în a treia zi după îngroparea Sa, care, la rândul lor, au vestit apostolilor, iar apostolii la toate neamurile.

Primim această Mare Bucurie a Învierii, după un lung drum, după o lungă călătorie pe calea postului, a rugăciunii, a nevoințelor personale și a dragostei necondiționate față de aproapele nostru. În aceste șapte săptămâni de post cu toții ne-am străduit ca prin înfrânare, dragoste, bunătate, înțelepciune și osteneală să ne curățim simțirile, prin Taina Spovedaniei și, după vrednicie, prin cuminecarea cu Sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru ca astăzi, la fel ca în fiecare an să ne facem vrednici de acest mare praznic al Învierii Fiului Lui Dumnezeu.

Luminatul Praznic pe care îl sărbătorim, an de an, cu aceeași intensitate, ne face să retrăim din nou, cel mai important moment din viața Mântuitorului, Învierea Sa din morți, pentru că aceasta este piatra de temelie a credinței noastre care ne descoperă adevărul de credință în Hristos – Fiul Lui Dumnezeu – Biruitorul morții și Stăpânul vieții.

Astăzi a sosit “ziua pe care a făcut-o Domnul să ne luminăm și să ne veselim întru ea” (Psalm. 117,24). Măreția sărbătorii de astăzi ne este cu alese slove, de cântările din canonul de la Utrenia Învierii: „Cât este de sfântă, cu adevărat, și întru totul prăznuită această noapte de mântuire și strălucită..., în care Lumina cea fără de ani din mormânt cu trupul tuturor a strălucit.” (Stihira a 7-a din Canonul Învierii). În fiecare an acest „Praznic al Praznicelor și Sărbătoare a Sărbătorilor”, ne aduce lumină și bucurie sfântă în viețile noastre, pentru ca, înveșmântați în „haina de nuntă”, să intrăm întru bucuria Ospățului Stăpânului – a Domnului nostru Iisus Hristos.

Iubiții mei fii și fiice duhovnicești,                          

Trebuie să reținem cu toții că bucuria pe care o trăim, în ziua Învierii, este rodul Jertfei pe Cruce a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care are la temelie iubirea nemărginită a Lui Dumnezeu Tatăl față de noi oamenii, pentru că  “Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16).

Prin Jertfa pe Cruce, Hristos și-a asumat patimile dureroase, arătându-Și, prin aceasta, ascultarea desăvârșită față de Dumnezeu-Tatăl și iubirea Sa, până la jertfă, față de oameni: “S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte pe Cruce” (Filipeni 2, 8). Jertfa Sa pe Cruce reprezintă supremul act doveditor prin care Hristos a biruit moartea și a înviat, făcându-ne astfel și nouă deschisă calea spre înviere.

Urmare a jertfei pe Cruce, păcatul a fost șters, iar prin Înviere moartea a fost nimicită așa cum ne încredințează și apostolul neamurilor în epistola sa către Corinteni: „acum Hristos a înviat din morți, fiind începătură (a învierii) celor adormiți”(I Cor. 15, 20).

Mărturie a aceluiași adevăr ne dă, în termeni foarte expresivi Sf. Ioan Gură de Aur, în cuvântul său de învățătură care se citește în fiecare an în noaptea sfântă a Învierii: “Unde-ți este, moarte, boldul? Unde-ți este, iadule, biruința?Înviat-a Hristos și tu ai fost nimicit. Sculatu-S-a Hristos și au căzut diavolii. Înviat-a Hristos și se bucură îngerii. Înviat-a Hristos și viața stăpânește. Înviat-a Hristos și nici un mort nu este în groapă; că Hristos, sculându-Se din morți, începătură celor adormiți S-a făcut.” (Penticostar – Slujba Învierii)

Iubit popor al Lui Dumnezeu,

În acest an, cu o însemnătate deosebită pentru noi, ca identitate de neam și credință, în anul în care comemorăm cu toții împlinirea a unui secol de când înaintașii noștri au demonstrat că pot fi uniți în realizarea idealurilor unui popor unit, Centenarul Marii Uniri de la 1918, întâmpinând cu mare bucurie Învierea Domnului, aș dori ca această zi Sfântă să fie un prilej bun de reînnoire a credinței și a hotărârii de a deveni mai buni, uitând de tot ceea ce ne desparte și adunând motivele care ne unesc.

Iubirea de aproapele, liniștea, înțelegerea, slujirea reciprocă și împreună sunt principii, propovăduite de Mântuitorul Hristos, Cel Înviat, și de ucenicii săi, și care trebuie să constituie motive ale unității noastre. Aceste principii de viață dorim și noi să le sădim în inimile copiilor și a urmașilor noștri. Numai în sentimentul curat și sincer românesc al credinței ortodoxe strămoșești vom putea ieși ușor din încercările vieții noastre de astăzi, pentru că cel mai frumos dar al viitorului pe care Biserica Lui Hristos îl poate oferi, este credința în Dumnezeu, în Neam și Țară.

Strămoșii noștri au adormit întru credința ortodoxă, luptând pentru unitatea neamului, o parte, iar o altă parte sperând și visând la aceeași unitate de de neam și Țară. Astăzi ei veghează de acolo de sus asupra noastră, așteptând ca noi să le fim urmași credincioși în acele principii pentru care ei și-au dat viața. Să nu le lăsăm prilej de dezamăgire ca ei să nu ne mai recunoască pe noi ca fii și urmași ai lor, ca urmare a înstrăinării noastre de credința în care ei au fost botezați și au adormit în nădejdea învierii, și pe care ei ne-au lăsat-o ca pe o moștenire sfântă.

În numele acestei credințe vă îndemn și eu, ca părinte duhovnicesc, să ne bucurăm de Înviere și să ne iertăm unii pe alții. Să ne luminăm viața prin hotărârea de a fi mai buni, mai drepți și, nu în ultimul rând, mai uniți pentru idealul unității întregului nostru popor.

HRISTOS A ÎNVIAT!

Cu binecuvântare și dragoste părintească, al vostru părinte duhovnicesc și fierbinte rugător la Hristos Domnul

†PETRU
Arhiepiscopul Chișinăului,
Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor