Curtea de Apel menține măsura arestului preventiv în privința lui Vladimir Plahotniuc. Măsura va intra în vigoare odată cu reținerea acestuia

  • 04 August 2022 17:52
Curtea de Apel menține măsura arestului preventiv în privința lui Vladimir Plahotniuc. Măsura va intra în vigoare odată cu reținerea acestuia

Procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) au susținut necesitatea menținerii arestului preventiv în privința învinuitului Vladimir Plahotniuc în dosarul denumit generic „Metalferos,” iar Curtea de Apel Chișinău a respins recursul avocaților, care contestau aplicarea acestei măsuri.

În iunie 2022, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana a dispus aplicarea arestului în lipsa învinuitului, la solicitarea procurorilor PCCOCS. Pronunțarea hotărârii a urmat examinării solicitării din noiembrie 2021, timp în care avocații depuneau diverse cereri (inclusiv recuzări ale judecătorilor, strămutări ale cauzei la altă instanță judecătorească), care erau transmise Curții Supreme de Justiție.
 
În vederea curmării acelor tărăgănări intenționate, procurorii au și depus demers pentru amendarea avocatului, ceea ce însă nu s-a întâmplat.
 
Măsura urmează să fie aplicată din data reținerii învinuitului, iar în acest sens, urmează să parvină răspunsul Interpol, care examinează și cererea procurorilor de anunțare a lui în căutare, depusă în octombrie 2021. Procurorii îi incriminează acestuia în dosarul investigat un set de infracțiuni, inclusiv escrocherie, spălare de bani, crearea și conducerea unei organizații criminale. Totuși, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, învinuitul se prevalează de prezumția nevinovăției, ca drept procedural prevăzut de lege.
Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
5,52
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:5,66 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău