Cursa mondială pentru găsirea unor vaccinuri și tratamente contra noului coronavirus a fost lansată. Viitoare remedii: cine, când, cum?
-
17 Martie 2020 09:52
Cursa mondială pentru găsirea unor vaccinuri și tratamente contra noului coronavirus a fost lansată, în timp ce un prim studiu clinic este în curs în Statele Unite.
Președintele american Donald Trump a cerut oamenilor de știință și industriei farmaceutice să accelereze procesul, însă experții se tem că există prea puțin spațiu de manevră în condițiile în care niciodată nu a fost conceput pentru oameni un vaccin foarte eficient contra unui membru al familiei coronavirusului. Benjamin Neuman, virusolog la Texas A&M University-Texarkana, a declarat că "vor fi multe încercări, multe erori, dar avem multe opțiuni de explorat". Iată o imagine de ansamblu, realizată de AFP și citată de AGERPRES, cu actorii din sectorul farmaceutic - mici sau mari - care participă la această competiție vitală.
* Moderna
Obiectiv: un vaccin
Disponibilitate potențială: în termen de 12 până la 18 luni
Primul studiu clinic pentru testarea unui vaccin candidat contra noului coronavirus a început luni la Seattle, au anunțat autoritățile sanitare americane.
Vaccinul se numește mRNA-1273 și a fost dezvoltat de oamenii de știință de la Institutele Naționale de Sănătate (NIH) din SUA și compania de biotehnologie Moderna, cu sediul în Cambridge, Massachusetts.
Participanții vor trebui să treacă prin diferite faze pentru a se afla dacă vaccinul este eficient și sigur.
Acesta funcționează cu informații genetice de la virus, care se atașează de celule și le infectează.
Aceste informații sunt stocate în așa-numitul "ARN mesager", care transportă codul genetic de la ADN la celule.
Dacă totul se derulează conform planului, ar putea fi comercializat într-un an și jumătate, în ipoteza în care epidemia se va prelungi până la următorul sezon gripal, potrivit lui Anthony Fauci, directorul Institutului național american pentru boli infecțioase, expertul lui Donald Trump asupra coronavirusului.
* Gilead Sciences
Obiectiv: un tratament
Disponibilitate potențială: cel puțin un an
Dintre medicamentele utilizate în lupta contra COVID-19, remdesivirul companiei americane Gilead ar putea fi primul intrat pe piață.
Antiviralul a fost dezvoltat împotriva altor virusuri precum Ebola (fără a fi eficient) și nu a fost încă aprobat. Însă, s-a arătat promițător în tratarea pacienților cu coronavirus din China, potrivit medicilor, și a fost utilizat pentru a ajuta la tratarea a doi pacienți din Statele Unite și Franța.
Gilead lansează ultima fază a studiilor clinice din Asia, cunoscută sub numele de "Faza 3".
"În prezent, nu există decât un singur medicament care credem că ar putea fi cu adevărat eficient. Acesta este remdesivir", a declarat Bruce Aylward, responsabil în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în cadrul unei conferințe de presă.
Potrivit lui Anthony Fauci, acest antiviral ar putea fi disponibil "în următoarele luni".
Remdesivir se modifică în interiorul corpului uman pentru a arăta ca unul dintre cele patru componente constitutive ale ADN, nucleotidul.
Când virusurile se reproduc, fac acest lucru într-un mod "rapid și oarecum neglijent", potrivit virusologului Benjamin Neuman. Remdesivir poate fi încorporat în virus în timpul uneia dintre aceste replicări. Antiviralul poate determina mutații nedorite la virusul, care l-ar putea distruge.
* Regeneron
Obiectiv: tratament și vaccin
Disponibilitatea potențială: urmează să fie determinată
Regeneron a dezvoltat anul trecut un medicament administrat intravenos, cunoscut sub numele de "anticorpi monoclonali", care au îmbunătățit semnificativ rata de supraviețuire în cazul pacienților afectați de virusul Ebola.
Compania a modificat genetic șoareci al căror sistem imunitar a devenit asemănător cu cel al oamenilor. Șoarecii au fost expuși la virus, la forme atenuate ale virusului sau la proteine virale pentru a dezvolta anticorpi umani, a explicat pentru AFP Christos Kyratsous, vicepreședinte în cadrul departamentului de cercetare de la Regeneron.
Acești anticorpi sunt apoi izolați și examinați pentru a-i selecta pe cei mai eficienți, care sunt cultivați în laboratoare, purificați și apoi administrați la om, intravenos.
"Dacă totul merge bine și așa ar trebui să fie, ar trebui să știm care sunt cei mai buni anticorpi în următoarele săptămâni", iar studiile clinice ar trebui să înceapă în această vară, potrivit responsabilului.
Medicamentul ar putea funcționa atât ca tratament cât și ca vaccin, putând fi administrat oamenilor înainte de a fi expuși, chiar dacă efectele nu sunt decât temporare deoarece anticorpii nu vor face parte din memoria sistemului imunitar al indivizilor.
Regeneron încearcă, de asemenea, să combată inflamația plămânilor, o problemă care se dezvoltă în timpul formelor severe ale infectării cu noul coronavirus, prin utilizarea unui alt medicament al său, Kevzara, conceput inițial pentru a trata inflamațiile cauzate de artrită.
Acesta din urmă tratează un simptom, nu virusul în sine.
* Sanofi
Obiectiv: un vaccin
Disponibilitate: urmează să fie stabilit
Grupul farmaceutic francez Sanofi s-a asociat cu Departamentul de Sănătate din Statele Unite pentru a dezvolta un candidat la vaccin, folosind "tehnologia ADN-ului recombinat". Aceasta constă în combinarea ADN-ului virusului cu ADN-ul unui virus inofensiv pentru a crea o nouă entitate celulară capabilă să provoace un răspuns imunitar. Antigenii creați prin această operațiune pot fi apoi reproduși pe scară largă.
Această tehnologie se află deja la baza vaccinului Sanofi împotriva gripei. Datorită studiilor sale asupra SARS, în special asupra candidatului său la vaccin care a demonstrat o protecție parțială în testele pe animale, compania consideră că este "un pas înainte" în dezvoltarea rapidă a unui vaccin împotriva COVID-19.
David Loew, vicepreședinte executiv și responsabil în cadrul Sanofi Pasteur, a declarat că ar putea avea un candidat la vaccin "în mai puțin de șase luni" și că s-ar putea intra în faza de studiu clinic "în aproximativ un an până la un an și jumătate".
* Inovio Pharmaceuticals
Obiectiv: un vaccin
Disponibilitate potențială: livrări de urgență până la sfârșitul anului?
Inovio, o companie americană de biotehnologie, lucrează de la crearea sa, în 1983, la vaccinuri ADN, care funcționează precum celelalte vaccinuri pe bază de ARN menționate mai sus, dar mai sus în acest lanț.
"Noi prevedem începerea studiilor clinice în Statele Unite în aprilie și apoi rapid în China și Coreea de Sud, unde epidemia afectează mulți oameni", a declarat într-un comunicat J. Joseph Kim, președintele Innovio. "Intenționăm să livrăm un milion de doze până la sfârșitul anului datorită resurselor și capacităților noastre existente", a precizat el.
* Alte cercetări notabile
Ca și Moderna, CureVac lucrează împreună cu Universitatea din Queensland la un vaccin cu "ARN mesager". Directorul său general, Daniel Menichella, s-a întâlnit cu responsabili de la Casa Albă în urmă cu câteva zile și estimează că va fi disponibil un candidat la vaccin în câteva luni.
Gigantul britanic GlaxoSmithKline (GSK) colaborează cu o companie de biotehnologie din China pentru a pune la dispoziție tehnologia sa pentru fabricarea adjuvanților pentru vaccinurile epidemice.
Un adjuvant ajută anumite vaccinuri să amplifice răspunsul imunitar, creând o imunitate mai puternică și mai durabilă decât în cazul vaccinului singur împotriva infecțiilor.
În Statele Unite, compania farmaceutică Johnson & Johnson are în vedere utilizarea anumitor medicamente pentru a afla dacă acestea pot ajuta la tratarea simptomelor pacienților deja infectați cu acest virus.
De asemenea, ea lucrează la dezvoltarea unui vaccin cu o versiune dezactivată a agentului patogen.
Compania de biotehnologie Vir din California a izolat anticorpi de la supraviețuitori ai SARS pentru a analiza dacă aceștia pot trata noul coronavirus. Laboratorul său a dezvoltat deja tratamente contra Ebola și alte boli.
Clorochina, folosită pentru a trata malaria, ar putea ajuta, de asemenea, la combaterea virusului, iar oamenii de știință au făcut apel la efectuarea mai multor cercetări pe acest subiect.