Culturile de toamnă, grav afectate de secetă, iar prejudiciul este de circa 900 milioane de lei. Premierul a calificat protestele agricultorilor ca fiind influențate politic
-
28 Iulie 2020 12:27
Peste 40% din culturile de toamnă au fost afectate de secetă în proporție mai mare de 60%, a declarat astăzi premierul Ion Chicu. El a menționat că cele mai afectate au fost regiunile din Centru și Sud, iar prejudiciul la grâul de toamnă, orz și rapiță sunt de aproximativ 900 de milioane de lei
Totuși, potrivit premierului, deși roada de grâu este mică, producția globală va fi de 600-650 de mii de tone, în condițiile în care consumul intern este de aproximativ 350 de mii de tone. Ion Chicu a declarat că subvenționare pentru agricultori sunt în acest an cu aproximativ 650 de milioane de lei mai mari decât anul trecut, constituind 1,65 de miliarde de lei.
Amintim că agricultori din raioanele Ștefan Vodă și Căușeni au protestat ieri, la intrarea în orașul Căușeni, nemulțumiți că nu au primit nicio soluție din partea Guvernului în legătură cu situația dezastruoasă din sectorul agricol. Protestatarii au venit cu tractoare, pe care le-au parcat pe marginea drumului. Agricultorii au cerut declararea stării excepționale în agricultură pentru zona de centru și sud-est a țării, cu eliberarea certificatelor de forță majoră, pentru a permite agricultorilor reeșalonarea datoriilor față de bănci. Ion Chicu a calificat astăzi protestele ca fiind influențate politic.