CSP a amânat examinarea proiectului regulamentului privind desemnarea procurorului general
-
11 Noiembrie 2019 13:14
Consiliul Superior al Procurorilor a decis să amâne examinarea în ședință a proiectului regulamentului privind desemnarea procurorului general. Chiar dacă ședința de astăzi a avut cvorum, membrii CSP au decis amânarea discuțiilor în contextul noilor prevederi ale legii procuraturii care deja au generat conflicte în interiorul majorității parlamentare.
Președintele Consiliului Superior al Procurorilor, Angela Motuzoc, spune că regulamentul privind selectarea procurorului nu poate fi aprobat, deocamdată, pentru că legea a fost modificată.
„Nu putem să adoptăm un regulament care va fi în contradicție cu prevederile legii. Este corect în cazul dat, mai întâi să fie adoptată legea, ulterior să ne expunem printr-un regulament asupra acestui mecanism”. a declarat Angela Motuzoc.
Procedura de desemnare a procurorului general a fost modificată de 2 ori în ultimele luni și ambele inițiative au venit din partea guvernului. La fel, concursul pentru această funcție a fost întrerupt în 2 cazuri.
Mai întâi, în luna august, Consiliul Superior al Procurorilor a anunțat un concurs, criticat dur de guvern și care avea să fie anulat peste o lună, când deputații au adoptat o nouă procedură de selectare a procurorului general.
Astfel, imediat ce noua lege a intrat în vigoare, Ministerul Justiției a pornit un nou concurs, creând o comisie de preselectare a candidaților care să fie propuși pentru ca CSP să desemneze un procuror-șef. Democrații i-au cerut Curții Constituționale să declare concursul nul, iar legea – neconstituțională. Judecătorii au respins prima solicitare, însă în cazul celei de-a doua, au cerut opinia Comisiei de la Veneția.
A doua modificare a procedurii a intervenit săptămâna trecută, asumată pe deplin de către Guvernul condus de Maia Sandu. După ce ministrul justiției Olesea Stamate a anulat concursul din motiv că unii dintre membrii comisiei au încercat să manipuleze rezultatele, guvernul și-a asumat răspunderea în fața parlamentului pentru un proiect de lege ce-i acordă premierului dreptul să înainteze cel puțin 2 candidați CSP-ului.
Decizia i-a determinat pe deputații socialiști să inițieze o moțiune de cenzură împotriva Guvernului, astfel că, deocamdată, nu este clară soarta prevederilor noi care se referă la procedura de desemnare a procurorului general.