COVID-19 | Rusia își închide granițele

  • 28 Martie 2020 18:54
COVID-19 | Rusia își închide granițele

Rusia își va închide granițele începând cu data de 30 martie, măsură menită să prevină intrarea în țară a unor noi persoane infectate cu coronavirus și să se limiteze astfel amploarea epidemiei, informează AFP și Reuters.

Potrivit unui decret guvernamental publicat sâmbătă, măsura se va aplica la toate frontierele terestre și maritime, traficul aerian fiind deja sistat.

Restricția nu privește transporturile de mărfuri. Diplomații sunt exceptați, la fel și cetățenii ruși care trebuie să părăsească țara în urma decesului unei rude apropiate în străinătate. O excepție este prevăzută și pentru locuitorii regiunilor separatiste ucrainene Donețk și Lugansk care au cetățenie rusă.

Accesul cetățenilor străini în Rusia, cu excepția rezidenților permanenți, fusese deja interzis de la jumătatea lunii martie.

Acest decret a fost adoptat ''pentru a se preveni intrarea pe teritoriul rus a unor noi persoane infectate cu coronavirus'', se precizează în anunțul guvernului rus.

Rusia are confirmate 1.264 cazuri de COVID-19, cifră relativ mică dacă ne raportăm la populația sa de 144 de milioane de locuitori. Însă numărul cazurilor de infectare cu coronavirus confirmate a crescut semnificativ în ultimele zile și în plus acesta ar putea fi mult sub cel real.

Pentru a preveni agravarea situației, președintele Vladimir Putin a mai decis sistarea timp de o săptămână a tuturor activităților economico-sociale, timp în care vor funcționa doar magazinele alimentare și farmaciile. În această săptămână toți cetățenii ruși sunt în concediu și trebuie să rămână izolați la domiciliu, fiind permise doar scurte ieșiri pentru cumpărături de strictă necesitate.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
29,3
Cer fragmentat
Umiditate:44 %
Vint:1,54 m/s
Tue
24
Wed
23
Thu
23
Fri
21
Sat
18
Arhivă Radio Chișinău