Corina Crețu, la 30 de ani de independență a R. Moldova: Voi depune toate eforturile, de la Bruxelles, ca aceasta să se alăture marii familii europene
-
27 August 2021 15:27
Europarlamentarul Corina Crețu și-a reafirmat vineri susținerea drumului european al Republicii Moldova, într-un mesaj transmis cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la adoptarea, de către Parlamentul de la Chișinău, a Declarației de Independență.
„Se împlinesc, astăzi, 30 de ani de la declararea independenței Republicii Moldova. Le doresc tot binele din lume tuturor cetățenilor din Moldova, a căror prietenie mă bucură enorm. Ziua de azi un prilej ca, dincolo de urări, să reflectăm asupra a ceea ce înseamnă aceste trei decenii pentru frații noștri de peste Prut. Sunt 30 de ani de schimbări, de speranțe și nu de puține ori de deznădejde, dar și de certe victorii. A fost un parcurs dificil, însă cetățenii Republicii Moldova nu au abdicat de la apropierea lor față de România și de la drumul lor european. Cunosc foarte bine Republica Moldova, de care sunt atașată sufletește. Am fost în repetate rânduri la Chișinău încă din 2005 – când am fost observator electoral din partea OSCE. În 2013 am pledat, din Parlamentul European, pentru semnarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Mă bucur că am fost parte a unor momente istorice de o importanță deosebită pentru Republica Moldova”, a scris Corina Crețu, pe pagina sa de Facebook.