Coreea de Nord: Deschiderea primului congres al Partidului Muncitorilor din ultimii cinci ani (KCNA)

  • 06 Ianuarie 2021 09:01
Coreea de Nord: Deschiderea primului congres al Partidului Muncitorilor din ultimii cinci ani (KCNA)

Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, a deschis marți congresul extraordinar al Partidului Muncitorilor, la putere, unde ar urma să prezinte un plan destinat dinamizării economiei, a anunțat agenția oficială de presă KCNA, transmite AFP și Agerpres.

Acest congres este primul după cinci ani și al 8-lea din istoria Coreii de Nord. El este organizat cu două săptămâni înainte de instalarea în funcție a președintelui american ales, Joe Biden.

Relațiile cu Statele Unite sunt în impas de când negocierile, lansate de președintele american în exercițiu, Donald Trump, și Kim Jong Un, sunt în punct mort.

Țara este supusă, de asemenea, unei presiuni financiare intense, pandemia de coronavirus și inundațiile din vară punând la grea încercare o economie și așa în dificultate.

"Al 8-lea Congres al Partidului Muncitorilor din Coreea s-a deschis la Phenian", a anunțat agenția oficială de presă KCNA.

"Conducătorul suprem a trecut în revistă succesele strălucite obținute de partidul și poporul nostru", a adăugat KCNA.

"El a mai analizat erorile apărute în eforturile depuse pentru aplicarea strategiei cincinale", a adăugat agenția nord-coreeană de presă.

Țara suferă din cauza unei gestionări defectuoase a economiei și precedentul plan a fost abandonat discret la începutul anului.

În august, o sesiune plenară a Partidului Muncitorilor a recunoscut că "obiectivele vizând ameliorarea economiei naționale au fost întârziate serios".

Coreea de Nord a fost lovită grav și de sancțiunile internaționale destinate să constrângă Phenianul să renunțe la programele sale nuclear și balistic care au cunoscut un progres rapid sub conducerea lui Kim Jong Un.

Organizând acest congres înainte de învestirea lui Joe Biden, liderul nord-coreean "ar dori mai repede să anticipeze în loc să reacționeze la deciziile administrației Biden", a estimat Leif-Eric Easley, profesor la Universitatea Ewha din Seul.

Între insulte și strângeri de mână, Kim Jong Un și Donald Trump ar avut o relație fluctuantă. Dar actualul președinte american nu i-a inspirat niciodată Phenianului ura inspirată de Joe Biden, un "câine turbat" care ar trebui "bătut până la moarte". La rândul său, președintele ales al SUA l-a catalogat pe liderul comunist drept un "vagabond". 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
-0,04
Cer acoperit de nori
Umiditate:73 %
Vint:5,14 m/s
Sat
-0
Sun
-0
Mon
-0
Tue
-0
Wed
-0

Ultimele știri

830 de milioane de metri cubi de gaze au fost cumpărate de Energocom de pe piața europeană în perioada aprilie-decembrie 2024. Care a fost prețul de achiziție

830 de milioane de metri cubi de gaze au fost cumpărate de Energocom de pe piața europeană în perioada aprilie-decembrie 2024. Care a fost prețul de achiziție

În jur de 1300 de cetățeni ai Republicii Moldova au obținut dreptul de a lucra în Bulgaria, în 2024

În jur de 1300 de cetățeni ai Republicii Moldova au obținut dreptul de a lucra în Bulgaria, în 2024

O femeie condamnată la închisoare a fugit din sala de judecată înainte de a fi încătușată. Ce infracțiune a comis aceasta

O femeie condamnată la închisoare a fugit din sala de judecată înainte de a fi încătușată. Ce infracțiune a comis aceasta

Cele 1500 de companii românești din Republica Moldova au circa 12.000 de angajați. Natalia Bejan: „Invest Moldova pune România în capul listei pentru investiții bilaterale, în 2025”

Cele 1500 de companii românești din Republica Moldova au circa 12.000 de angajați. Natalia Bejan: „Invest Moldova pune România în capul listei pentru investiții bilaterale, în 2025”

Cine sunt cei 13 candidați admiși la interviul pentru funcția de director al ANRE

Cine sunt cei 13 candidați admiși la interviul pentru funcția de director al ANRE

Experta Whatchdog Tatiana Cojocari: „Vedem o ipocrizie din partea unor lideri care încearcă să spună că de fapt USAID a ajutat doar guvernul curent. Este un fals”

Experta Whatchdog Tatiana Cojocari: „Vedem o ipocrizie din partea unor lideri care încearcă să spună că de fapt USAID a ajutat doar guvernul curent. Este un fals”

Emisarul lui Trump pentru Ucraina lansează o amenințare țintită la adresa Rusiei. Keith Kellogg dezvăluie pașii SUA către încheierea războiului

Emisarul lui Trump pentru Ucraina lansează o amenințare țintită la adresa Rusiei. Keith Kellogg dezvăluie pașii SUA către încheierea războiului

Contractele pentru construcția celor patru poduri peste Prut au fost semnate la Chișinău. Bolea: „Este un prim-pas autentic de apropiere între Republica Moldova și România”

Contractele pentru construcția celor patru poduri peste Prut au fost semnate la Chișinău. Bolea: „Este un prim-pas autentic de apropiere între Republica Moldova și România”

Cristina Gherasimov: Acceptarea asistenței UE de către așa-numitul regim de la Tiraspol este o oportunitate pentru a readuce regiunea transnistreană în albia constituționalității R. Moldova

Cristina Gherasimov: Acceptarea asistenței UE de către așa-numitul regim de la Tiraspol este o oportunitate pentru a readuce regiunea transnistreană în albia constituționalității R. Moldova

VIDEO | Poliția Republicii Moldova vine cu detalii și imagini legate de răpirea unui cetățean de către separatiștii din regiunea transnistreană

VIDEO | Poliția Republicii Moldova vine cu detalii și imagini legate de răpirea unui cetățean de către separatiștii din regiunea transnistreană

Arhivă Radio Chișinău