Copiii născuți în Transnistria sunt nevoiți să treacă prin instanță

  • 30 Noiembrie 2015 17:39
Copiii născuți în Transnistria sunt nevoiți să treacă prin instanță

Modalitatea în care își pot obține actele de identitate eliberate de autorităților legale ale Republicii Moldova cetățenii domiciliați în stânga Nistrului este anevoioasă și poate dura mai mulți ani.

Mulți dintre copiii născuți în regiunea transnistreană trebuie să apară în fața instanței pentru a le fi stabilită identitatea, atunci când ajung la majorat și vor să-și perfecteze acte legale recunoscute. Unul dintre ei este Serghei Bondarev.

Când a împlinit vârsta de 18 ani, Serghei Bondarev, locuitor al orașului Bender din regiunea separatistă a Republicii Moldova, a decis să își perfecteze buletin de identitate moldovenesc, pentru că până atunci deținea doar un certificat de naștere eliberat de autoritățile transnistrene. Acum Serghei are 20 de ani, dar nu a reuși încă să își ridice buletinul. Problema este că pe tatăl  său nu îl cunoaște, iar mama sa are doar acte transnistrene. Astfel, s-a adresat la judecătoria Bender, aflată în localitatea Varnița, pentru că să fie identificat. Identificarea se face doar de o rudă care are acte legale, astfel încât a apărut problema că și mama sa trebuie să obțină buletin moldovenesc pentru a-l putea recunoaște pe Serghei.

”Eu, oficial, nu exist, încă nu m-am născut nicăieri. Este o procedură foarte complicată. Am încercat mai multe căi, dar am ales-o pe aceasta, pentru că nu există o procedură bine stabilită în acest sens, nimeni nu știe cum să procedeze”, a declarat Serghei Bondarev.

Cetățenii din regiunea transnistreană se pomenesc, în acest fel, într-un vid legislativ, din cauza birocrației și lipsei de reglementare exhaustivă a unor asemenea cazuri, explică juristul Asociației Promo-LEX, Alexandru Zubco. Situația este foarte complicată atunci când niciunul dintre părinții solicitantului de acte de identitate nu deține, la rândul său, aceste documente, a menționat Alexandru Zubco.

”Vine el în instanță, iar instanța îl întreabă: Tu ai dovezi care să confirme că tu ești X? Și el este nevoit să caute rude de gradul întâi, gradul doi sau trei, care sunt documentați cu acte. Apoi merge la Serviciul de Stare Civilă, unde i se spune: OK, dar la noi în procedură scrie că trebuie să vii cu o rudă care să te confirme. Mama lui nu are document, tatăl lui nu are document. Copilul acesta trebuie să își roage mama ca ea să se documenteze inițial” a declarat Alexandru Zubco.

Pe de altă parte, autoritățile afirmă că există puține cazuri în care rudele celui care vrea să își perfecteze acte naționale, să nu le dețină la rândul lor. Totodată, acest proces de documentare mai îndelungat ar fi necesar pentru a preveni cazurile de fals de identitate, a declarat șeful Departamentului acte de identitate al întreprinderii ”Registru”, Eugen Ursu.

”Eu confirm faptul că nu este banală procedura de a obține primul act în cazul în care și părinții dețin doar acte eliberate de așa-numitele autorități din partea stângă a Nistrului. Dar noi am estimat toate riscurile, posibil să fie și tentative de fals de identitate, de aceea noi mergem pe tot procesul de identificare inițială. Noi vorbim de documentarea primară, ulterior, cu acest buletin poate fi perfectat pașaportul, iar la pierderea pașaportului sau buletinului, deja sunt mult mai simplificate procedurile”, a declarat Eugen Ursu.

Conform datelor Asociației Promo-LEX, în regiunea transnistreană erau anul acesta aproximativ 45 de mii de copii care ar putea întâmpina dificultăți la obținerea unui act de identitate legal recunoscut. Datele întreprinderii ”Registru” arată că peste 250 de mii de locuitori din regiune, adică mai mult de jumătate, au acte de identitate ale Republicii Moldova.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
5,52
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:5,66 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău