Consultări publice asupra modificărilor propuse la Codul serviciilor media audiovizuale
-
22 Octombrie 2021 18:22
Modificările propuse la Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova vor fi discutate în cadrul unor consultări publice organizate de Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a Parlamentului. Evenimentul este anunțat pentru marți, 26 octombrie, transmite IPN.
Cei care vor dori să participe fizic la ședință vor trebui să se înregistreze și să facă dovada vaccinării (schema completă) sau să prezinte un test negativ la COVID-19. Evenimentul va fi transmis și în regim online.
Deputații majorității parlamentare au votat în primă lectură, pe 21 octombrie, proiectul care prevede revenirea Companiei publice „Teleradio-Moldova” sub control parlamentar, așa cum a fost până în anul 2019. Mandatul tuturor membrilor Consiliului de supraveghere și dezvoltare, a directorului general al Companiei „Teleradio-Moldova” și al directorilor generali adjuncți urmează să înceteze de drept la data intrării în vigoare a prezentei legi. Numirea directorului general al furnizorului public național de servicii media se va face de Parlament, la propunerea Consiliului de Supraveghere.
Proiectul, care operează modificări la Codul serviciilor media audiovizuale, mai prevede revizuirea mecanismului de constituire a componenței Consiliului Audiovizualului. Parlamentul va avea posibilitatea de a revoca din funcție membrii Consiliului Audiovizualului în cazul în care se constată că persoana a executat necorespunzător sau nu și-a executat obligațiile. Respingerea de către Parlament a raportului anual de activitate al Consiliului atrage după sine demiterea de drept a membrilor săi.