Consiliul UE exprimă preocupare privind riscurile de securitate din zona Mării Negre

  • 17 Iunie 2019 16:19
Consiliul UE exprimă preocupare privind riscurile de securitate din zona Mării Negre

Consiliul Uniunii Europene a exprimat preocupare, luni, în legătură cu provocările de securitate din regiunea Mării Negre, cerând respectarea legislației internaționale și reiterând că Bruxellesul nu recunoaște anexarea ilegală a regiunii ucrainene Crimeea de către Rusia.

"Consiliul UE reafirmă angajamentul pe termen lung de stimulare a prosperității, stabilității și flexibilității în zona Mării Negre. Evidențiază importanța strategică din ce în ce mai mare a Mării Negre pentru Uniunea Europeană și pledează pentru intensificarea implicării UE în cooperarea regională, pe baza inițiativei Sinergia Mării Negre. În mod special, este evidențiată importanța utilizării noilor oportunități pentru dezvoltare economică, flexibilitate și conectivitate în regiune și dincolo de aceasta", anunță instituția, după adoptarea concluziilor privind angajamentul de cooperare în zona Mării Negre, scrie mediafax.ro.

"Consiliul UE rămâne preocupat de provocările de securitate din zona Mării Negre. În acest context, Consiliul UE reiterează că respectarea legislației internaționale, inclusiv a principiilor independenței, suveranității și intergrității teritoriale, a Convenției ONU privind Dreptul maritim, inclusiv a libertății de navigație, precum și a deciziilor UE și a politicii de nerecunoaștere a anexării ilegale a Crimeei sunt fundamentale pentru abordarea UE în materie de securitate regională în zona Mării Negre", subliniază instituția.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
12,74
Cer senin
Umiditate:73 %
Vint:2,06 m/s
Fri
18
Sat
15
Sun
15
Mon
18
Tue
18
Arhivă Radio Chișinău