Consiliul Municipal Chișinău a declarat 2022 Anul cultural Eugen Doga

  • 29 Decembrie 2021 09:26
Consiliul Municipal Chișinău a declarat 2022 Anul cultural Eugen Doga

Consiliul Municipal Chișinău a aprobat ieri o decizie privind declararea anului 2022 - Anul cultural Eugen Doga, transmite MOLDPRES.

Raportorul asupra proiectului de decizie, șefa Direcției cultură a CMC, Valentina Volontir, a menționat că maestrul Eugen Doga este o personalitate de geniu, compozitor, academician, profesor, dirijor, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei, Artist al Poporului, Cetățean de onoare al orașului Chișinău, autorul melodiei Imnului capitalei. În 2022, compozitorul își va sărbători jubileul de 85 de ani. „Prin faima sa și contribuția adusă țării noastre în lume, artistul Doga este demn de onoruri care putem să le aducem noi, cetățenii municipiului Chișinău", a specificat șefa Direcției cultură, scrie MOLDPRES.

Prezent la ședință, primarul Ion Ceban a spus că la cele mai importante centre expoziționale și de agrement din lume, creația lui Eugen Doga este utilizată drept muzică de fundal, alături de lucrările celor mai renumiți 5-7 compozitori ai lumii. Astfel, edilul a remarcat că este de datoria autorităților, dar și a cetățenilor, de a-i aduce recunoștință maestrului pentru opera sa și pentru efortul depus de-a lungul vieții, în vederea dezvoltării muzicii noastre naționale.

În luna octombrie, Consiliul Municipal Chișinău a aprobat trecerea la balanța Direcției cultură, pentru un termen de 10 ani, a unei clădiri din str. Veronica Micle, în scopul amplasării în ea a Centrului cultural „Eugen Doga".

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
22,24
Cer senin
Umiditate:64 %
Vint:6,69 m/s
Sat
21
Sun
17
Mon
14
Tue
14
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău