Consilierul prezidențial pe domeniul securității, Dorin Recean: Statutul de neutralitate conferă, în prezent, valoare Rep. Moldova, dar acest fapt nu înseamnă că autoritățile nu trebuie să reconsidere capacitățile sale de luptă și apărare

  • 06 Iunie 13:54
Consilierul prezidențial pe domeniul securității, Dorin Recean: Statutul de neutralitate conferă, în prezent, valoare Rep. Moldova, dar acest fapt nu înseamnă că autoritățile nu trebuie să reconsidere capacitățile sale de luptă și apărare

Statutul de neutralitate conferă, în prezent, valoare Rep. Moldova, dar acest fapt nu înseamnă că autoritățile nu trebuie să reconsidere capacitățile sale de luptă și apărare. Afirmațiile au fost făcute, azi, de către consilierul prezidențial în domeniul apărării și securității naționale, Dorin Recean, în cadrul unei dezbateri pe tema neutralității, organizată de Centrul de Informare și Documentare privind NATO. Alți experți au afirmat că în actualele condiții geopolitice, Rep. Moldova trebuie să-și fortifice apărarea și să promoveze o politică externă echilibrată. 

Unul dintre promotorii statutului de neutralitate permanentă în Constituție, acum 30 de ani, expertul în drept Nicolae Osmochescu, consideră că acest statut nu privează Rep. Moldova de dreptul de a-și apăra suveranitatea.  

„Statutul de neutralitate, fără îndoială, nu este o poliță de asigurare care ar garanta securitatea și independența Rep. Moldova. (...) Neutralitatea permanentă nu este dată o dată și pentru totdeauna. (...) Neutralitatea permanentă nu înseamnă nici într-un caz că țara nu are dreptul la acțiuni militare pentru a-și apăra suveranitatea și integritatea sa teritorială”, a declarat Nicolae Osmochescu. 

Consilierul prezidențial pe domeniul securității, Dorin Recean, secretar al Consiliului Suprem de Securitate, a declarat că Rep. Moldova trebuie să-și reconsidere capacitatea de apărare și de luptă.

„Trebuie să reconsiderăm capacitatea noastră de apărare, capacitatea noastră de luptă dar tot în sens apărare. (...) Punctul meu de vedere e că la această etapă neutralitatea este un statut care aduce valoare Rep. Moldova. Acest statut de neutralitate nu trebuie nici într-un fel să ne descurajeze sau să diminueze din intenția, ambiția și motivația noastră de a construi și de a investi într-o capacitate efectivă, reală de apărare”, a afirmat Dorin Recean. 

În situația în care Rep. Moldova se confruntă cu multiple vulnerabilități, statutul de neutralitate obligă Chișinăul să-și fortifice sistemul de apărare, spune Secretarul de Stat al Ministerului Apărării, Valeriu Mija:

„Rep. Moldova trebuie să fie mai activă în organizații internaționale, începând de la ONU și finalizând cu UE, Alianța Nord-Atlantică, alte inițiative. Subliniez – rol activ și aceasta nu înseamnă că trebuie să încălcăm statutul juridic [al neutralității]. Noi vrem să minimizăm vulnerabilitățile statului, care sunt multiple și să sporim capabilitățile țării de apărare”, a menționat Valeriu Mija. 

Rep. Moldova alocă pentru securitate și apărare în jur de 40 de milioane de dolari, în timp ce statele cu statut de neutralitate de pe continentul european varsă sume de ordinul miliardelor în acest sens.

În cadrul dezbaterilor, experți au afirmat că, în actualul context geopolitic, Rep. Moldova trebuie să promoveze o politică externă echilibrată.

Cele mai recente sondaje arată că mai bine de jumătate din cetățenii Rep. Moldova consideră că statutul de neutralitate îi poate asigurara țării securitatea.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
27,74
Nori împrăștiați
Umiditate:62 %
Vint:5,66 m/s
Sat
25
Sun
26
Mon
25
Tue
26
Wed
26
Arhivă Radio Chișinău