Dorin Junghietu, la Consiliul TTE al Uniunii Europene: Integrarea Republicii Moldova în piața energetică europeană rămâne vitală

  • 21 Octombrie 14:42
Dorin Junghietu, la Consiliul Energiei TTE al Uniunii Europene: Integrarea Republicii Moldova în piața energetică europeană este vitală Sursa foto: Facebook/ Ministerul Energiei

Republica Moldova a participat, în premieră, ca invitat la Consiliul Transporturi, Telecomunicații și Energie al Uniunii Europene, desfășurat ieri la Luxemburg, la care a fost prezent Ministrul Energiei de la Chișinău, Dorin Junghietu.

În cadrul reuniunii, miniștrii Energiei din statele membre ale Uniunii Europene au discutat despre securitatea energetică a Republicii Moldova și Ucrainei și au susținut eliminarea importurilor de gaze rusești până în 2028, conform planului REPowerEU.

Ministrul Dorin Junghietu a subliniat că Rep. Moldova a trecut prin una dintre cele mai profunde schimbări din istoria sa, reușind să transforme crizele energetice provocate de Rusia în oportunități de dezvoltare economică și de consolidare a independenței energetice.

„Securitatea energetică a Rep. Moldova este o problemă de suveranitate națională. Suntem determinați să aprofundăm integrarea noastră în piața energetică europeană și mecanismul pentru solidaritate rămâne unul vital. În ultimele luni am făcut pași concreți în această direcție. Discuția privind reziliența energetică a Moldovei și Ucrainei vine la momentul oportun și subliniază natura strategică a parteneriatului nostru cu Uniunea Europeană”, a spus Dorin Junghietu. 

Dorin Junghietu a reiterat că Rep. Moldova joacă un rol activ în stabilirea unui tarif comun pentru transportul gazelor naturale prin Coridorul Vertical către depozitele din Ucraina, contribuind astfel la aprovizionarea țării vecine cu gaze, la crearea unui model competitiv pentru furnizori, dar și la consolidarea securității energetice a țărilor din Europa de Sud-Est. 

Ministrul Junghietu a evidențiat și progresele Republicii Moldova în direcția integrării europene, printre care creșterea capacităților din surse regenerabile, dezvoltarea sistemelor de stocare și lansarea noilor proiecte de interconectare cu România, cu sprijinul UE.

De asemenea, Dorin Junghietu a subliniat că Rep. Moldova susține inițiativa Comisiei Europene privind eliminarea treptată a importurilor de gaze din Rusia și interzicerea acestora din 2028. 

„Susținem inițiativele de reducere treptată a importurilor rămase de gaz și petrol din Rusia până în 2028 așa cum este prevăzut în planul REPower al Uniunii Europene. Pentru Moldova să ne aliniem acestui plan este deopotrivă o oportunitate și o necesitate. O oportunitate de a accelera tranziția la energia verde și o necesitate de a asigura stabilitatea aprovizionării în timp ce ne modernizăm infrastructura”, a precizat Dorin Junghietu. 

Amintim că, în mai 2025, Comisia Europeană a adoptat foaia de parcurs REPowerEU, care prevede o abordare etapizată pentru eliminarea treptată a importurilor rămase de energie din Rusia și pentru consolidarea independenței și securității energetice a Uniunii Europene.

Totodată, în luna iunie anul curent, Comisia a propus eliminarea treptată a importurilor de gaze naturale prin conducte și GNL din Rusia, cu interzicerea totală până la 1 ianuarie 2028.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de vârf cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
13,24
Cer senin
Umiditate:47 %
Vint:3,6 m/s
Wed
9
Thu
14
Fri
16
Sat
12
Sun
13
Arhivă Radio Chișinău