Comisia Europeană și Polonia accelerează furnizarea de vaccinuri COVID-19 către Parteneriatul Estic din care face parte și R.Moldova

  • 13 Decembrie 2021 15:36
Comisia Europeană și Polonia accelerează furnizarea de vaccinuri COVID-19 către Parteneriatul Estic din care face parte și R.Moldova

Comisia Europeană a semnat astăzi un acord în valoare de 35 de milioane de euro cu BGK, Banca Poloneză de Dezvoltare, pentru a stabili un mecanism inovator în vederea sprijinirii statelor membre ale UE în livrarea de vaccinuri împotriva COVID-19 către țările Parteneriatului Estic.

Acesta vine ca urmare al unui acord între Comisarul pentru Vecinătate și Extindere, Oliver Várhelyi, și prim-ministrul Poloniei, Mateusz Morawiecki, pentru consolidarera sprijinului de combatere a COVID-19, în conformitate cu prioritățile actuale ale Parteneriatului Estic. Împreună cu Polonia, Comisia Europeană a conceput un mecanism inovator pentru a crește accesul echitabil la vaccinuri în regiune.
Comisarul pentru Vecinătate și Extindere, Olivér Várhelyi, a declarat: „Sunt recunoscător că Polonia a făcut un pas înainte și a agreat să coordoneze acest acord care, fără îndoială, va ajuta la salvarea de vieți în țările noastre partenere prin creșterea acoperirii cu vaccinuri. Aceasta este solidaritatea UE în acțiune care va ajuta la accelerarea redresării post-pandemie în regiune și la creșterea rezistenței generale pe termen lung a sănătății, care este una dintre prioritățile Parteneriatului Estic”.

Polonia, fiind un coautor al politicii UE pentru Parteneriatul Estic, sprijină de ani de zile o cooperare mai strânsă cu țările partenere estice, inclusiv consolidarea structurilor de stat și a infrastructurii sociale a acestor țări.
Ministrul Afacerilor Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a declarat: „Țările Parteneriatului Estic se numără printre principalele priorități ale politicii de dezvoltare poloneze, cu numeroase proiecte și inițiative finanțate și realizate în fiecare an. Această inițiativă a Echipei Europa, facilitată și coordonată de Polonia, are ca scop asigurarea accesului liber, echitabil și durabil la vaccinurile împotriva COVID-19 pentru țările Parteneriatului Estic, ceea ce este încă un exemplu de solidaritate cu această regiune. Polonia, în consultare cu Comisia Europeană, va avea un rol de coordonare în procesul de distribuire a vaccinurilor.”

Livrarea vaccinurilor de către statele membre ale UE sub umbrela de coordonare a Poloniei este o expresie a solidarității cu țările Parteneriatului Estic în lupta comună împotriva pandemiei și a consecințelor sale sociale și economice, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene. 

Această sumă de 35 de milioane de euro din Instrumentul de vecinătate, dezvoltare și cooperare internațională (NDICI) este o demonstrație a acțiunilor intensificate ale UE, ca parte a eforturilor de partajare a vaccinurilor ale Echipei Europa, îndreptate spre lupta în comun împotriva pandemiei în sprijinul partenerilor noștri. Potrivit OMS, la sfârșitul lunii noiembrie 2021, rata medie de utilizare a unei serii complete de doze de vaccin COVID-19 în cele șase țări este de doar 28.7% la începutul lunii decembrie 2021, în timp ce în rândul lucrătorilor medicali este de 70.3%. Mecanismul va ajuta țările partenere să atingă o acoperire de vaccinare mai apropiată de obiectivele strategiei globale de vaccinare ale OMS:
40 % din populația fiecărei țări până la sfârșitul anului 2021 și 70 % până la jumătatea anului 2022.
Prima livrare în cadrul acestui mecanism este prevăzută în următoarele săptămâni din Portugalia în Armenia. O serie de alte state membre și-au exprimat deja dorința de a participa la acest program.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
9,96
Cer senin
Umiditate:81 %
Vint:1,54 m/s
Fri
13
Sat
15
Sun
13
Mon
13
Tue
13
Arhivă Radio Chișinău