Comisia Europeană încă nu aprobă planurile naționale de redresare și reziliență ale Poloniei și Ungariei din cauza statului de drept (comisarul Gentiloni)
-
10 Septembrie 2021 16:05
Comisia Europeană nu aprobă deocamdată planurile naționale de redresare și reziliență (PNRR) ale Poloniei și Ungariei pentru că cele două țări încă nu au pus în practică recomandările sale privind statul de drept, a declarat vineri comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, relatează Reuters, citat de Agerpres.
''Sper că vom reuși să facem progrese în viitorul apropiat, dar încă nu suntem acolo'', a spus comisarul european la o conferință de presă după o întâlnire a miniștrilor de finanțe din zona euro desfășurată în orașul sloven Brdo.
Ungaria și Polonia, țări conduse de guverne conservatoare criticate de Bruxelles că încalcă valorile europene prin limitarea drepturilor comunității LGBT sau reformele în justiție, sunt vizate de o serie de proceduri de infringement și juridice declanșate împotriva lor de Comisia Europeană.
Disputele celor două țări cu Bruxellesul au cunoscut recent o nouă escaladare după ce Ungaria a stârnit indignarea unor lideri vest-europeni prin adoptarea unei legi care interzice promovarea homosexualității în școli, iar Tribunalul Constituțional polonez a hotărât că măsurile decise de Curtea de Justiție a UE (CJUE) împotriva reformelor judiciare întreprinse de guvernul de la Varșovia sunt neconstituționale, Polonia contestând astfel întâietatea dreptului UE asupra celui național.