Comemorarea victimelor conflictului armat de pe Nistru la Chișinău. Veteranul Andrei Eremia: Noi suntem cei care am păzit această bucată de pământ, dar, cu părere de rău, de-a lungul anilor am fost dați uitării
-
02 Martie 2021 15:04
La 29 de ani de la începutul conflictului armat de pe Nistru, veteranii Războiului pentru Independența Republicii Moldova susțin că sunt uitați de autorități, sau mai rău, divizați de politicieni. Autoritățile recunosc faptul că din cauza corupției și a diferitor interese diferendul transnistrean nu a fost reglementat.
Tradițional, primele persoane în stat au participat la un eveniment de comemorare a celor căzuți în lupte la Monumentul „Maica Îndurerată”, unde au ținut și scurte discursuri.
Președinta Maia Sandu a remarcat că la 29 de ani de la acele lupte, conflictul transnistrean încă nu a fost reglementat, inclusiv din cauza corupției și a unor interese personale ale unor politicieni de la Chișinău.
„În memoria celor care și-au dat viața apărându-și țara, avem datoria să nu cedăm în fața hoților. Avem datoria să construim o societate a dreptății. Doar asigurând respectul pentru lege și justiție putem oferi cetățenilor noștri din dreapta și stânga Nistrului soluții reale, putem realiza visul oamenilor care au luptat pentru țară”, a declarat Maia Sandu.
Pe de altă parte, președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, care a calificat războiul de pe Nistru drept cel mai dureros episod din istoria modernă a Republicii Moldova, a menționat necesitatea acțiunilor care să împiedice escaladarea conflictului.
„Noi nu putem schimba istoria, dar putem învăța istoria să nu repetăm greșeli care se soldează cu drame și tragedii. Într-o țară atât de mică ar fi o mare iresponsabilitate și lipsă de înțelepciune să nu putem păstra armonia și pacea, mai ales că au fost dobândite cu un preț atât de mare”, a afirmat Zinaida Greceanîi.
Organizația „Forța Veteranilor” a organizat o manifestație în Piața Marii Adunări Naționale din Capitală în care veteranii au criticat autoritățile pentru indiferența cu care le tratează problemele, dar și pentru că se încearcă divizarea lor. Andrei Eremia, participant la conflictul armat de pe Nistru.
„Noi suntem cei care am păzit această bucată de pământ, dar, cu părere de rău, de-a lungul anilor am fost dați uitării. Ba mai mult, au fost introduse printre noi diferite structuri care să ne dezbine, pentru că noi, cei 30.000 de veterani care am mirosit praful de pușcă, eram o forță”, a spus Andrei Eremia.
Pe 2 martie 1992, detașamente ale cazacilor au atacat secția de poliție din Dubăsari și au luat ostatici 32 de polițiști. Conflictul a izbucnit în ziua în care Republica Moldova a fost recunoscută de Organizația Națiunilor Unite. La acțiunile militare din 1992 au luat parte aproximativ 30 de mii de persoane. 287 dintre acestea au decedat. Peste 300 de persoane au rămas invalide.
Data de 2 martie este considerată, oficial, data la care a început conflictul militar, deși primele ciocniri au avut loc încă la sfârșitul anului 1991. În luptele care au urmat în următoarele luni au fost implicați, de partea separatiștilor transnistreni, militari și tehnică militară din dotarea Armatei a 14-a a Rusiei.