Colegiul Național al Poliției de Frontieră de la Ungheni va fi reorganizat
-
17 Iunie 2017 13:27
Colegiul Național al Poliției de Frontieră de la Ungheni va fi reorganizat și va deveni Centrul de Excelență în Securitatea Frontierei.
Potrivit unei inițiative a Ministerului de Interne înaintată spre dezbateri publice pe portalul particip.gov.md, noua instituție de învățământ urmează să pregătească noi specialiști în domeniul securizării frontierei. Au fost incluse în programul de studiu două meserii: subofițeri ai unității de control, subofițeri-chinologi, precum și trei specialități: șefi de patrulă, instructor chinolog poliție de frontieră și intendent – tehnician, transmite IPN.
În nota informativă a proiectului este precizat faptul că, în urma mai multor analize, în cadrul Poliției de Frontieră a fost atestată o insuficiență de personal și că trebuie întreprinse măsuri pentru a spori numărul efectivului. Reorganizarea are drept scop corelarea eficientă a cererii, manifestată prin numărul mare de posturi vacante în cadrul subdiviziunilor Poliției de Frontieră, cu oferta – formarea profesională asigurată de Colegiul Național al Poliției de Frontieră. La fel, reorganizarea urmărește modernizarea procesului educațional și perfecționarea serviciilor prestate în domeniul pregătirii profesionale.
Directorul Colegiului Național al Poliției de Frontieră (CNPF), Veaceslav Babalici, a declarat pentru IPN că instituția de învățământ, în prezent, pregătește specialiști doar timp de doi ani. Din momentul reorganizării colegiului în Centrul de excelență, va fi posibil de pregătit subofițeri de frontieră timp de un an. „Acest lucru va permite ca orice elev pregătit timp de un an, nivelul agent, ulterior să aibă posibilitatea, la fel în cadrul Centrului de excelență, să-și crească nivelul de pregătire, dar la altă funcție, pe un spectru de competențe mult mai larg”, a declarat Veaceslav Babalici.
Potrivit directorului CNPF, specialitățile vor necesita doi ani de pregătire, iar meseriile – un an. Veaceslav Babalici spune că asemenea specialiști erau pregătiți, până în prezent, în cadrul unor cursuri de scurtă durată, desfășurate în cadrul Centrului. „Pregătirile date vor contribui la suplinirea funcțiilor vacante de specialiști în cadrul Poliției de Frontieră. Fiecare absolvent va fi angajat în câmpul muncii 100%”, a conchis Babalici. Centrul de Excelență în Securitatea Frontierei ar urma să-și înceapă activitatea în anul de studiu 2018-2019.