Coaliția pentru Incluziune și Nediscriminare își lansează activitatea
-
30 Noiembrie 2020 13:33
Coaliția pentru Incluziune și Nediscriminare, care reprezintă un nou nucleu al societății civile în combaterea discriminării, format din 14 organizații nonguvernamentale și o persoană fizică, își lansează activitatea.
Scopul Coaliției este de a contribui la protecția și promovarea drepturilor și libertăților omului, precum și la elaborarea, aplicarea consecventă a unui cadru legal nediscriminatoriu în Republica Moldova. CIN își propune să analizeze toate recomandările adresate Republicii Moldova de către organismele internaționale și regionale responsabile de monitorizarea tratatelor în domeniul drepturilor omului care au fost formulate în vederea prevenirii și combaterii discriminării.
Până în anul 2021, secretariatul Coaliției va fi deținut de Institutul pentru Drepturile Omului. Într-o conferință de presă la IPN, avocata Gheorghina Drumea, reprezentant IDOM, a declarat că această coaliție, nou formată, vine să consolideze eforturile societății civile în vederea promovării principiului egalității și pentru combaterea fenomenului discriminării. „Misiunea Coaliției este de a contribui la elaborarea și aplicarea consecventă a unui cadru legal nediscriminatoriu în Republica Moldova, precum și promovarea practicilor pozitive internaționale privind nediscriminarea. Eforturile coaliției, în mare parte, vor fi orientate spre sensibilizarea societății, inclusiv a autorităților publice privind necesitatea și promovarea amendamentelor legislative”, a menționat Gheorghina Drumea.
Inițiativa creării acestei coaliției vine de la Fundația Est-Europeană. Dina Șevcenco-Donțu, coordonatoare de programe, a menționat că Fundația Est-Europeană este cunoscută prin o mulțime de inițiative care vin să coalizeze organizațiile non-guvernamentale, care promovează democrația, drepturile omului, buna guvernare, prosperitatea economică etc. „Necesitatea edificării acestei coaliții rezultă din realitatea pe care o trăim cu toții și, cu regret, constatăm că este una mai tristă. Republica Moldova se confruntă cu provocări și cu necesități reale de creare și implementare a unui sistem eficient de antidiscriminare. Or, sistemul antidiscriminare are un rol fundamental în organizarea societăților bazate pe principiile democratice. Am decis să creăm această coaliție pentru a transmite mesaje și apeluri publice către autoritățile, deoarece acestea tergiversează să adopte amendamentele imperativ necesare pentru legislația națională privind preluarea standardelor prevăzute în tratatele internaționale în domeniul drepturilor omului”, a notat Dina Șevcenco-Donțu.
Alina Andronache, de la Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, unul dintre fondatorii Coaliției, a prezentat manifestul membrilor CIN, care conține 28 de priorități legislative, importante în opinia lor, pentru a fi implementate de către autorități în cel mult un an de zile. Prioritățile țin de ratificarea instrumentelor internaționale, precum și de prevenirea și sancționarea discursului de ură, asigurarea drepturilor și incluziunii sociale a grupurilor marginalizate etc. „Ceea ce ne-am dorit noi este ca, printr-un efort comun, să avem aceste priorități, aceste propuneri, domenii de activitatea pe care ne vom axa în cadrul Coaliției în 2021. Totodată, ele reprezintă acele solicitări și inițiative legislative pe care printr-un efort comun de advocacy le vom promova”, a mai spus Alina Andronache.
Lansarea Coaliției are loc în cadrul proiectului „Advocacy pentru o protecție mai bună împotriva discriminării”, implementat în parteneriat cu Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD), finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia.