Coaliția pentru Alegeri Libere și Corecte condamnă decizia de invalidare a alegerilor din Chișinău

  • 22 Iunie 2018 14:56
Coaliția pentru Alegeri Libere și Corecte condamnă decizia de invalidare a alegerilor din Chișinău

Coaliția pentru Alegeri Libere și Corecte, formată din peste 30 de organizații reprezentative ale societății civile, condamnă decizia de invalidare a alegerilor din municipiul Chișinău, pe care o consideră incorectă și periculoasă și cere casarea acesteia.

Într-o declarație prezentată vineri, 22 iunie, în cadrul unei conferințe de presă, reprezentanții Coaliției s-au declarat „profund îngrijorați” de deciziile Judecătoriei și Curții de Apel Chișinău, considerând că motivația acestora este defectuoasă și neconcludentă.

Autorii declarației consideră prin deciziile sale instanța a aplicat pedepse neprevăzute în lege. Mai mult, expertul Igor Boțan, membru al Coaliției, consideră că există riscul ca scenariul aplicat la alegerile locale noi să fie repetat și la cele parlamentare.

„Organizațiile semnatare solicită instanțelor judecătorești să revină la normalitate, să aplice cu bună credință prevederile legale și să caseze hotărârile emise de Judecătoria Chișinău (sediul Centru) și de Curtea de Apel prin care nu s-a confirmat legalitatea alegerilor locale noi ale primarului de Chișinău”, se arată la finalul declarației.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri Radio Chișinău
Meteo Chișinău
8,85
Cer senin
Umiditate:58 %
Vint:1,03 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
9
Tue
12
Wed
15
Arhivă Radio Chișinău