Clubul de presă la care a participat fostul președinte al României, Traian Băsescu (Revista presei)
-
13 Octombrie 2017 09:54
Revista presei din 13 octombrie 2017
Maia Sandu, preîntâmpinată de răspunderea penală în cazul unui denunț fals, titrează Ziarul de Gardă, după ce președinta PAS a fost chemată la Procuratura privind denunțul depus pe numele lui Vlad Plahotniuc. Ea interpretează această preîntâmpinare ca o intenție de intimidare. Totodată, Maia Sandu a subliniat că este foarte ciudat faptul că în cazul denunțului împotriva lui Igor Dodon, a primit un răspuns fără niciun element de spectacol, și acum, în cazul denunțului împotriva lui Vladimir Plahotniuc a fost invitată la Procuratură.
Portalul Deschide.md scrie despre clubul de presă la care a participat fostul președinte al României, Traian Băsescu, care a purtat un dialog cu ziariștii de limba rusă din Republica Moldova. Este o premieră când un politician român de o asemenea anvergură a dat curs invitației. Dialogul s-a axat pe mai multe subiecte, care vizau clasa politică din R.Moldova, viitorul regiunii transnistrene în procesul de reunificare a Moldovei cu România, eventuala reacție a Uniunii Europene la decizia celor două state de a elimina frontiera de pe Prut, dar și experiența deloc ușoară a României în procesul de integrare în Uniunea Europeană.
Pe de altă parte, liderul Mișcării Populare Antimafie, Sergiu Mocanu, l-a criticat pe fostul președinte al României Traian Băsescu pentru intenția de a se implica în politica de la Chișinău alături de Anatol Șalaru. Potrivit lui S. Mocanu, Băsescu este atras într-o capcană de către fostul ministru al Apărării, actualul președinte executiv al Partidului Unității Naționale. Mocanu consideră că Șalaru se află sub controlul politic al lui Vlad Plahotniuc, fiind uimit că Băsescu a acceptat acest joc.
În Jurnal de Chișinău, Mircea V. Ciobanu constată că „atât de mult ne-am obișnuit cu ipocrizia unor politicieni, încât am putea crede că onestitatea, cumsecădenia și bunul-simț ar fi calități care dăunează politicianului sau i-ar fi inutile… Opoziția proeuropeană propune schimbarea guvernării in corpore (de la PD la PSRM), a clasei politice, a atitudinii față de politică; eliminarea ipocriziei și impunerea unei politici transparente, eficiente, oneste și sincere. Or, tocmai asta înseamnă parcurs european, discreditat azi de elita actuală. Totodată, autorul îndeamnă jurnaliștii și comentatorii politici să ocolească ipocrizia din mijloacele de informare, până ajungem la o clasă politică-model de onestitate.
În Republica Moldova există politicieni care n-au călcat în viața lor pragul unui teatru, titrează Timpul. Teatrele din țara noastră și-au deschis ușile pentru o nouă stagiune, iar redacția TIMPUL, pornind de la ideea că politicienii fac toata viața teatru, lansând nenumărate promisiuni deșarte, a încercat să vadă cât de des merg ei la teatru și a aflat că unor demnitari de-ai noștri în genere nu le prea place cultura…