Cineastul Igor Cobileanski, un regizor european
-
12 Decembrie 2013 16:39
Igor Cobileanski este leader incontestabil al generației sale și unul dintre cei mai valoroși cineaști din noul val al cinematografiei din România și Republica Moldova.
Deosebit de înzestrat, Igor Cobileanski datorează reușitele din ultima vreme unor experiențe variate, pe parcursul cărora a excelat ca actor, scenarist, producător și prezentator de televiziune. Atât filmele documentare de început, precum „Sașa, Grișa și Ion”, „Când se stinge lumina”, sau „Plictis (și inspirație), cât și cea mai recentă realizare a sa „La limita de jos a cerului” au fost remarcate de presa autohtonă și de către cea internațională dar și premiate.
Criticul de film, Larisa Ungureanu, învitată de asemenea a Radio Chișinău, la emisiunea „Ediție specială” a apreciat în mod deosebit filmografia lui Igor Cobileanski și a declarat că acesta este un cineast, care și câștigat un loc atât în cinematografia română, cât și în noul val, în noua generație de creatori din Republica Moldova. „La limita de jos a cerului” cea mai recentă creație a lui Igor Cobileanski, este primul lung metraj artistic al acestuia este o mare reușită și reprezintă numai o etapă pe drumul edificării unei cariere cinematografice, pe care, regizorul a măturisit, că nu o va părăsi niciodată.