Cine sunt afaceriștii ruși invitați de Dodon să investească în Republica Moldova
-
30 Iunie 2017 10:42
O delegație de parlamentari și oameni de afaceri din Rusia se vor afla în perioada 30 iunie - 1 iulie în Republica Moldova. "Zece oameni de afaceri de importanță și reprezentantul special al președintelui rus pentru problemele antreprenorilor, Boris Titov, vor sosi la Chișinău pentru prima dată", a anunțat președintele Igor Dodon la o întâlnire cu presa la Reședința de la Holercani, potrivit IPN.
Oamenii de afaceri din Federația Rusă urmează să aibă vineri, 30 iunie, o întrevedere cu membrii Consiliului Economic de pe lângă președinte, în cadrul căreia își vor prezenta companiile. Potrivit lui Igor Dodon, bugetele acestor companii depășesc de câteva ori PIB-ul Republicii Moldova.
Sâmbătă, 1 iulie, reprezentanții delegației ruse urmează să se întâlnească cu oameni de afaceri din Republica Moldova și să discute proiecte concrete. Președintele a declarat că ar putea fi organizată o întrevedere și cu reprezentanții mediului de afaceri din regiunea transnistreană.
De notat că Boris Titov este proprietarul uneia dintre cele mai mari vinării din Rusia - Abrau Durso din ținutul Krasnodar. La producția de vinuri spumante în Rusia este concurentul principal al moldoveanului Vasile Dragan.
Vinăria sa a fost vizitată atât de Putin, cât și de Medvedev, iar în presă Titov a fost supranumit "vinificatorul de la curte", pentru relațiile bune cu Kremilnul.
De altfel el conduce un partid de opoziție - "Partia Rosta", care este succesoarea Partidului Forțelor de Dreapta, fondată de unul din liderii opoziției Boris Nemțov.
Un alt afacerist ce dorește să investească în Moldova este Igor Ceaika, fiul procurorului general al Rusiei și președinte al grupului de companii Ruskii Eksport.
Ceaika a anunțat încă în martie 2017, după o întrevedere cu Igor Dodon la Moscova, că dorește să ajute companiile din Moldova să își vânda marfa în China.
El a lansat prin intermediul companiei sale First Russian Cross-Boarder Trading (Shanghai) Limited, platforma online Dakaitaowa, orientată spre comerțul cu produse alimentare din Rusia și China, care ar putea fi folosită în acest scop.
Totodată Ceaika controlează companii ce se ocupă de evacuarea și procesarea gunoiului din Moscova, având contracte de miliarde cu primăria capitalei ruse.
Ul alt omde afaceri interesat de piața moldovenească este Aleksei Repik, proprietarul uneia dintre cele mai mari și dinamice companii farmaceutice din Rusia - R-Pharm, care este evaluată la o valoare de circa două miliarde de dolari. Ultimul top al mililionarilor ruși elaborat de Forbes din Rusia estima că Repik are o avere de circa 900 milioane de dolari și ocupă locul 116 în clasamentul celor mai bogați ruși, scrie mold-street.com
Deocamdată nu este clar dacă acesta va fi prezent în Moldova.
De notat că în ultimii ani, volumul investițiilor rusești în economia moldovenească au înregistrat scăderi. Cu toate acestea Rusia rămâne principalul investitor în Moldova, iar companii precum Gazprom, Lukoil sau Inter RAO EES dețin cele mai mari afaceri din sectorul resurselor energetice din Moldova.