Cinci țări cer Iranului despăgubiri pentru rudele victimelor din avionul doborât cu rachete
-
17 Ianuarie 2020 14:03
Cinci țări ai căror cetățeni au murit în avionul doborât de Iran cu rachete au anunțat joi că Teheranul trebuie să plătească despăgubiri familiilor victimelor și au avertizat că lumea așteaptă un răspuns, transmite Reuters, potrivit news.ro.
Sursa citată scrie Canada, Ucraina, Suedia, Afganistan și Marea Britanie au afirmat că Iranul ”trebuie să organizeze o investigație internațională amănunțită, independentă și transparentă pentru națiunile în doliu”, într-un comunicat publicat după întâlnirea unor oficiali la Londra.
Aeronava a fost lovită de o rachetă pe 8 ianuarie, la puțin timp după ce a decolat de la Teheran către Kiev. Iranul a recunoscut sâmbătă că a doborât din greșeală avionul care aparțiea companiei Ukraine International Airlines, după ce inițial a negat că a avut un rol în incident. Toți cei 176 de oameni aflați la bord, între care 57 de canadieni, au fost uciși.
Cele cinci țări au cerut Irranului să organizeze procesul de identificare a victimelor cu demnitate și cu transparență, respectând în același timp dorința familiilor referitoare la repatriere.
”Ochii comunității internaționale se îndreaptă acum spre Iran. Cred că Iranul are de ales și lumea îl urmărește”, a afirmat ministrul canadian de Externe, Francois-Philippe Champagne, în timpul unei conferințe de presă la Londra.
Statele au arătat că salută angajamentul de până acum Iranului.
În cursul zilei de joi, miniștrii de Externe ai celor cinci țări au aprins câte o lumânare pentru comemorarea victimelor, la Canadian High Commission din Londra, și au ținut un moment de reculegere.
Majoritatea celor aflați în avion erau iranieni sau aveau dublă cetățenie, mulți dintre ei studenți care reveneau la studii în străinătate sau familii care se întorceau acasă după ce își vizitaseră rudele în Iran.
Premierul din Ontario, cea mai populată provincie din Canada, a propus joi înființarea unui fond pentru acordarea de 57 de burse de 10.000 de dolari canadieni (7.663,42 dolari) fiecare, în onoarea numărului de canadieni care au murit.
Multe dintre victime erau profesori, cercetători și studenți la 19 universități canadiene.