Chișinăul și Kievul își reconfirmă intenția de a institui un control comun la frontieră, în pofida „îngrijorărilor” Tiraspolului

  • 16 Martie 2017 14:20
Chișinăul și Kievul își reconfirmă intenția de a institui un control comun la frontieră, în pofida „îngrijorărilor” Tiraspolului Facebook.com/Biroul politici de reintegrare

Autoritățile de la Chișinău și Kiev își reconfirmă intenția de a institui regimul de control comun pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene, pentru modernizarea și simplificarea procedurilor, precum și pentru securizarea frontierelor, combaterea contrabandei și traficului ilicit.

Acest subiect a fost discutat în ajun, în cadrul unei întrevederi care a avut loc la Chișinău între vicepremierul pentru Reintegrare, Gheoghe Bălan, și reprezentantul special al Ucrainei la negocierile în procesul de reglementare transnistreană, Valerii Jovtenko, au anunțat responsabili din cadrul Biroului pentru Reintegrare, citați de INFOTAG.

Vicepremierul Gheorghe Bălan l-a informat pe Valerii Jovtenko, care a fost însoțit de ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Ivan Gnatișin, despre evoluția negocierilor cu administrația separatistă de la Tiraspol, punând accent pe problemele care autoritățile moldovene le consideră primordiale. Printre acestea se numără accesul nestingherit al fermierilor la terenurile agricole din raionul Dubăsari, crearea condițiilor necesare pentru buna funcționare a școlilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană, barierele impuse în calea liberei circulații și menținerea stabilității în Zona de securitate, potrivit sursei citate.

"Eforturile depuse de autoritățile de la Chișinău sunt orientate să contribuie la identificarea soluțiilor favorabile de trai și activitate pentru locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistrului", a subliniat Bălan.

La rândul său, Valerii Jovtenko a dat asigurări că Ucraina susține fără echivoc suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, rămâne profund implicată în procesul de reglementare transnistreană și va contribui la avansarea graduală a procesului de negocieri și la promovarea unui dialog constructiv dintre părți.

O altă temă de discuții a vizat retragerea necondiționată de pe teritoriul Republicii Moldova a trupelor și a stocurilor de muniții rusești, conform prevederilor constituționale și angajamentelor internaționale existente.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
3,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Fri
5
Sat
5
Sun
4
Mon
2
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău