Chișinăul, decis să dea Rusia în judecată pentru pagubele provocate Republicii Moldova în Transnistria, potrivit lui Adrian Candu
-
23 Februarie 2018 08:49
După ce a declarat într-un interviu pentru presa din Letonia că Chișinăul va angaja o companie internațională de avocatură care va estima pagubele provocate de Rusia în Transnistria, președintele Parlamentului, Andrian Cadu, a continuat ideea. Speakerul susține că deja au început anumite discuții în acest sens.
Șeful Legislativului a precizat că încă nu a fost identificată compania care ar urma să estimeze prejudiciul adus de Rusia în stânga Nistrului.
„Compania aia încă nu are un nume, deoarece sunt discuții prealabile cu mai multe companii, deoarece nu sunt foarte multe companii în lume care pot să facă astfel de evaluări și după asta să apere interesele tale, a statului Republica Moldova la instanța de judecată, în cazul de față - Haga”, a declarat el într-o emisiune la TVC21, potrivit Adevărul Moldova.
În această ordine de idei, Andrian Candu a menționat că este vorba de „companii juridice de avocați internaționali de prestigiu, cu care trebuie să se agreeze dacă în general ar putea ei să ia în considerare evaluările respective, după care se va face o selectare, un fel de tender internațional din cei „shortlist-ați” (listă scurtă)”.
„E o chestie tehnică, nu sunt foarte multe companii care pot evalua astfel de pagube și după aia să facă toată documentația necesară pentru a da în judecată Rusia și a susține interesele Republicii Moldova într-o instanță internațională”, a adăugat președintele Parlamentului.
Andrian Candu a declarat vineri, 19 ianuarie, în cadrul unui interviu pentru presa din Letonia, că Federația Rusă a încălcat dreptul internațional atunci când a decis să-și mențină trupele militare în Transnistria. În acest context, speakerul a anunțat că Moldova va angaja o firmă de avocatură din afara țării, care va trebui să estimeze pagubele provocate de prezența militară rusă în stânga Nistrului.
Fostul lider de la Cotroceni Traian Băsescu a declarat luni, 22 ianuarie, că ideea președintelui Parlamentului de la Chișinău, Andrian Candu, de angaja o companie internațională de avocatură pentru a estima prejudiciul adus Moldovei de „ocupația rusă” în Transnistria este una bună.
Pe de altă parte, senatorii ruși s-au arătat revoltați de afirmațiile lui Andrian Candu, care a declarat că Chișinăul va angaja o companie internațională de avocatură pentru a estima prejudiciul adus Moldovei de „ocupația rusă” în Transnistria. În replică, aceștia susțin că și Moscova ar putea înainta o notă de plată către Chișinău, pentru faptul că Rusia a menținut în toți acești ani pacea în regiunea transnistreană.
Nici Igor Dodon nu sprijină ideea președintelui Parlamentului, Andrian Candu, de a angaja o companie internațională de avocatură pentru a evalua prejudiciul adus de Rusia în Transnistria, începând cu anul 1992. Potrivit lui Dodon, afirmațiile speakerului au un caracter mai mult electoral. Totuși, șeful statului le califică drept periculoase.