Chiril Gaburici și Evgheni Șevciuc au convenit la un acord de cooperare
-
10 Aprilie 2015 17:47
Prim-ministrul Chiril Gaburici și liderul separatist transnistrean Evgheni Șevciuc au semnat vineri, 10 aprilie, o decizie protocolară privind cooperarea dintre companiile de asigurări de pe ambele maluri în privința polițelor de răspundere civilă auto.
Documentul a fost semnat în contextul în care Tiraspolul a introdus de la 1 aprilie obligativitatea cărții verzi pentru automobilele înmatriculate în Republica Moldova.
Întrevederea care a durat peste trei ore s-a desfășurat la hotelul ”Rossia” din Tiraspol. După semnarea deciziei protocolare, atât Chiril Gaburici cât și Evgheni Șevciuk au salutat compromisul la care s-a ajuns. Mecanismul la care s-a convenit presupune faptul că operatorii din domeniul asigurărilor de pe ambele maluri ale Nistrului vor coopera între ei astfel încât în cazul unor accidente rutiere conducătorii mijloacelor auto sau părțile vătămate să-și poată recupera daunele indiferent de locul în care au fost emise polițele de răspundere civilă. Evgheni Șevciuk a calificat documentul drept un pas spre normalizarea relațiilor dintre Chișinău și Tiraspol.
„Consider important faptul că mecanismul prevede și un schimb complex de informații și în caz de succes, această experiență ar putea fi extrapolată și în alte domenii. Decizia de astăzi este încă un pas mic pentru restabilirea încrederii între părți”, a declarat Evgheni Șevciuc.
Premierul Chiril Gaburici consideră că soluția identificată este favorabilă cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului. Totodată, el a anunțat că a discutat cu reprezentantul Tiraspolului mai multe subiecte, inclusiv situația economică, problemele din domeniul energiei și posibilitatea colaborării dintre organele de forță și de anchetă de pe ambele maluri ale Nistrului. Un subiect aparte a fost problema școlilor cu predare în limba română din stânga Nistrului, iar Chiril Gaburici a declarat că și în privința acestui subiect au fost identificate unele soluții.
Aceasta a fost a doua întrevedere dintre Evgheni Șevciuk și Chiril Gaburici, care a fost numit premier la 18 februarie, după cea din luna martie de la Chișinău.

