Cetățenii R. Moldova care vor să revină de peste hotare și nu dețin polița de asigurare medicală vor fi obligați s-o plătească

  • 01 Aprilie 2020 08:21
Cetățenii R. Moldova care vor să revină de peste hotare și nu dețin polița de asigurare medicală vor fi obligați s-o plătească

Cetățenii moldoveni care vor să revină de peste hotare și nu dețin polița de asigurare medicală vor fi obligați, de astăzi, s-o plătească în sumă fixă de 4056 de lei, potrivit unei decizii a Comisiei pentru situații Excepționale. Obligația se referă și la străinii cu permis de ședere pe teritoriul Republicii Moldova.

Astfel, persoanele care vor veni pe cale aeriană vor fi nevoite să o achite înainte de a urca în avioanele de pe cursele charter organizate de Guvern, în caz contrar, nu vor fi admise la bord. Plățile se pot face prin intermediul sistemului guvernamental Mpay. Iar cei care traversează frontiera pe cale terestră vor semna o declarație pe proprie răspundere prin care se obligă să o achite în termen de 72 de ore. Datele vor fi transmise de Poliția de Frontieră către Compania Națională de Asigurări în Medicină.

De asemenea, au fost autorizate pentru astăzi și mâine două curse charter, de la Chișinău la Paris și înapoi, cu compania Flyone, și de la Dubai spre Chișinău și apoi spre Aeroportul Otopeni de la București, cursă operată de compania BlueAir.

Operatorii aerieni vor publica pe paginile lor informația despre costul și condițiile de călătorie și vor trebui să coordoneze cu Compania Națională de Asigurări în Medicină statutul de asigurat medical al călătorilor și îi vor admite la bordul aeronavelor doar pe cei care dețin polița medicală moldovenească, se mai arată în decizia Comisiei pentru Situații Excepționale.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:2,57 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău