Cercetătorii români vor fi plătiți cu până la 4.300 de euro pe lună
-
28 Februarie 2017 11:33
Comisia Europeană a anunțat luni, la Bruxelles, prin vocea Comisarului pentru Cercetare, Știință și Inovare, Carlos Moedas, schimbarea regulilor de salarizare pentru cercetătorii din programul Orizont 2020, schimbare care va permite cercetătorilor români să fie plătiți cu până la 4.300 de euro pe lună (exclusiv taxele plătite de angajator), în loc de plata la nivel de salariu de bază în propria instituție de cercetare, ca până în prezent.
În esență, decizia permite plata la nivelul standard din proiectele de cercetare finanțate la nivel național, care, în mod paradoxal, prin introducerea regulii ,,salariului de bază’’ la nivel european, permiteau o remunerare mult mai interesantă decât proiectele europene, scrie caleaeuropeana.ro.
Europarlamentarul român, Sorin Moisă a adresat o scrisoare pe această temă Președintelui Comisiei Europene în data de 18 noiembrie 2016, atrăgându-i atenția asupra absurdului unei situații în care Comisia Europeană încurajează, pentru motive birocratice de neînțeles, emigrarea elitei tehnice și științifice a României, respectiv îndepărtarea acesteia de Uniunea Europeană. Acesta a explicat că, în România, din motive financiare, filosofia de remunerare a cercetătorilor este bazată pe proiecte, salariul de bază al cercetătorilor, în general foarte mic, încurajându-i pe aceștia să aplice pentru proiecte de cercetare, și a cerut găsirea unei soluții care să permită plata decentă a cercetătorilor români.
În răspunsul său din 9 decembrie, Președintele Juncker a mulțumit europarlamentarului român că i-a adus la cunoștință această “problemă importantă”, pe care a promis să o rezolve ,,în mod rapid și efficient”. Pe 8 decembrie 2016, Sorin Moisă a avut o întâlnire de lucru cu Comisarul Moedas, pentru a stabili detaliile practice și calendarul modificării regulilor (foto).
Cu ocazia anunțării, astăzi, a deciziei oficiale a Comisiei, Comisarul Moedas a declarat: ”O soluție a fost găsită la această problemă serioasă, facilitând participarea tuturor cercetătorilor din UE la proiectele de cercetare Orizont 2020. Va contribui la reducerea diferențelor salariale între cercetătorii din proiectele finanțate de UE, și în cele din urmă va ajuta țările [UE] să își păstreze acasă cei mai talentați cercetători. Această măsura arată cât de multă importanță acordăm promovării excelenței și eliminării discrepanțelor în materie de inovare [în interiorul Uniunii Europene]”.
La rândul său, europarlamentarul Sorin Moisă a declarat: ,,Mă bucur ca apelul meu, laolaltă cu cel al altor colegi români, a fost auzit, și Comisia Europeană a găsit, fie și ceva mai târziu decât ar fi fost ideal, o soluție la această problemă pe care ar fi trebuit să nu o avem din capul locului. Mă bucur că de acum înainte cercetătorii români vor putea fi plătiți în mod demn, transformând o invitație la emigrare într-un motiv de a rămâne și a crea acasă, într-o țară care deja suferă de un sfert de secol o dureroasă hemoragie a elitei sale tehnice, științifice, profesionale”.
Programul Orizont 2020 este un amplu program de Cercetare și Inovare derulat de Uniunea Europeană. Orizont 2020 este instrumentul financiar de implementare a Uniunii Inovării, inițiativa Europa 2020 ce vizează asigurarea competitivității globale în Europa.