Cel puțin 168 de morți și peste 1.650 de răniți în urma cutremurului de la granița dintre Iran și Irak
-
13 Noiembrie 2017 08:35
Bilanțul cutremurului cu magnitudinea 7,3 care s-a produs la granița dintre Iran și Irak arată că cel puțin 168 de persoane și-au pierdut viața, iar alți peste 1.650 de oameni au fost răniți, în timp ce echipele de salvare caută zeci de oameni sub dărâmături, potrivit news.ro.
În urma cutremurului, în Iran și-au pierdut viața 164 de persoane, a anunțat Behnam Saeedi, purtătorul de cuvânt al Organizației Naționale de Management al Dezastrelor din această țară.
Oficialii se așteaptă ca bilanțul victimelor să crească în Iran, când echipele de salvare vor ajunge la toți cei prinși sub dărâmături.
Seismul a fost resimțit în mai multe zone din Iran, dar provincia cea mai afectată este Kermanshah, care a anunțat trei zile de doliu.
Peste 97 de victime au fost în orașul Sarpol-e Zahab din Kermanshah, la aproximativ 15 kilometri de granița cu Irakul. Spitalul principal al orașului a fost grav avariat și se luptă să trateze sute de persoane rănite, a anunțat televiziunea de stat.
Oficialii au mai anunțat că cel puțin patru oameni au murit în Irak, iar alte peste 50 de persoane au fost rănite.
Cutremurul, cu magnitudinea 7,3, a avut epicentrul la 32 de kilometri de orașul irakian Halabja, la o adâncime de 33.9 kilometri.Seismul a produs panică pe străzile capitalei irakiene Bagdad, oamenii ieșind pe străzi. La moscheile din Bagdad și din alte localități irakiene s-au spus rugăciuni la difuzoare.
Cutremurul a fost resimțit și în Turcia.